image
Sursa foto: jurnal.md

VIDEO: Reprezentanții Chișinăului și Tiraspolului se întrunesc mâine pentru a discuta gestionarea crizei energetice

Tiraspolul a acceptat invitația Chișinăului la negocieri privind criza energetică și deficitul de energie electrică resimțit de dreapta Nistrului din cauza volumelor reduse de curent livrate de Centrala de la Cuciurgan. Doar că ștabii regimului separatist lansează așa-numite „recomandări”. Așa-zisul ministru de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, i-a transmis Chișinăului că „ar fi mai util să comunice direct cu Moscova”. Cu sau fără medierea Kremlinului, discuțiile vor avea loc mâine, la sediul OSCE de la Tiraspol.

Într-o declarație pentru presa de la Tiraspol, Vitali Igantiev a accentuat că anume partea dreaptă a Nistrului se confruntă cu o criză energetică, iar Chișinăul s-a văzut nevoit în această situație să solicite discuții. „Poziția părții transnistrene este că noi mereu suntem deschiși dialogului. Suntem gata să discutăm punctual și la subiect. Desigur, vom asculta ce va spune partea moldovenească, ce detalii va sublinia. Desigur, avem foarte multe întrebări. Chișinăul nu și-a făcut așa-numita „temă pentru acasă”. Problemele rămân nerezolvate. Așa că vom merge pe calea dialogului, vom căuta soluții."

Într-un mesaj pe Telegram, Ignatiev a deschis mai multe paranteze și a spus că acum Moldovagaz furnizează zilnic volume suplimentare de gaz către Centrala de la Cuciurgan. Potrivit lui, aceste livrări cresc ușor producția de energie electrică în stânga Nistrului, dar aceasta nu ar fi suficient pentru a îndeplini integral contractul energetic cu dreapta Nistrului. „Dacă discutăm problemele energetice ca adulții, ar fi mai util ca partea moldovenească să comunice direct cu Rusia. Ce livrări de gaze vor fi în noiembrie în Moldova și Transnistria depinde de relațiile Moldovei cu Gazprom și, în general, cu Rusia. Dacă volumul de gaze va rămâne același, Centrala de la Cuciurgan nu va putea crește livrările de energie electrică."

Igantiev a mai spus că la întâlnirea reprezentanților politici, Tiraspolul intenționează să abordeze și alte subiecte - importul de medicamente și alimente, și restricțiile bancare.

Reprezentanți ai Biroului Politici de Reintegrare au confirmat pentru Jurnal TV că vineri, 28 octombrie, la sediul OSCE din Tiraspol va avea loc o întrunire în formatul "1+1".

Delegația Chişinăului va fi condusă de vicepremierul Oleg Serebrian, dar la discuții vor participa și mediatorii și observatorii din formatul ”5+2”. La negocieri vor participa și alți reprezentanți ai autorităților constituționale ale Republicii Moldova, dar și așa-numiți lideri din stânga Nistrului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: