image
Sursa foto: jc.md

Scenariul din 2016, când alegători din stânga Nistrului au fost aduşi organizat ca să-l voteze pe Dodon, s-ar putea repeta

Ecoul electoralei care, neoficial, s-a lansat anul trecut, iar oficial a început acum două săptămâni, încă nu a ajuns în satele din stânga Nistrului, chiar dacă CEC a avut grijă să dubleze aici numărul de secţii de votare. Din moment ce informaţia despre candidaţi şi programele lor electorale nu a ajuns în satele de sub jurisdicţia Chişinăului, apare întrebarea – cum vor vota cei din localităţile subordonate autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol, care nu au acces la mass-media şi la informaţia electorală a CEC?

În satul Cocieri, Dubăsari, spre exemplu, vor fi deschise în premieră cinci secţii de votare: două pentru locuitorii din sat, una pentru locuitorii din Corjova şi două pentru locuitorii din localităţile subordonate autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol. Oamenii ar trebui să cunoască partidele şi 13 candidaţi din două circumscripţii – nr. 19 (Cocieri, Corjova) şi nr. 47 (destinată locuitorilor din localităţile subordonate Tiraspolului, care vor vota tot la Cocieri). Până în prezent niciunul din cei 13 candidaţi nu le-a vizitat comuna.

„Dacă mă credeţi, încă nu am simţit că suntem în campania electorală. Nu am văzut programele partidelor, cunoaştem doar ceea ce vedem la televizor. În realitate, niciun reprezentant nu a venit să facă cunoştinţă cu noi, să ia act de problemele oamenilor din satul nostru, să ne vorbească în ce mod ne va reprezenta în viitorul Parlament. E chiar dureros, ei cred că se va trece aşa!…”, afirmă contrariată primarul satului Cocieri, Raisa Spinovschi.

La întrebarea cum vor vota oamenii din regiunea secesionistă, din moment ce nici cei din satele subordonate Chişinăului nu-şi cunosc candidaţii, reprezentanţii primăriei nu exclud că aceştia vor vota ca şi la prezidenţiale, aşa cum le vor dicta conducătorii de întreprinderi, care îi vor aduce în mod organizat la urnele de votare. Or, anume aşa s-a întâmplat la prezidenţialele din 2016, când satul a fost împânzit de autocare cu oameni aduşi de la Grigoriopol, Camenca şi alte localităţi subordonate Tiraspolului cu scopul de a-l vota pe Dodon.

Ion Miţcul, secretarul Primăriei Cocieri, precizează că unicul însemn care pare să aibă legătură cu actuala campanie este un microbuz „Merişor” care le bântuie ca o fantomă de două ori pe săptămână satul. Oamenii sunt atraşi cu produse „ieftine”. „Nu am mai văzut aşa campanie. La mine trebuie să ajungă cererile de solicitare a spaţiului pentru întâlniri. Până acum nu a ajuns niciuna. Vrem să auzim candidaţii, să le adresăm întrebări, suntem practic izolaţi aici şi vrem să ştim cum ne regăsim în programele lor electorale. Până azi, din păcate, nu avem niciun răspuns”, ne-a spus secretarul.

În aşteptarea candidaţilor

Şi la Molovata Nouă, satul vecin, cu o populaţie de 1800 de locuitori, vor fi deschise două secţii de votare. Una pentru locuitorii din sat şi una pentru cei din regiunea secesionistă. Nici locuitorilor de aici nu le-a trecut pragul vreun candidat. „Ar trebui să vină, să facă agitaţie electorală, oamenii să-i cunoască, să-şi facă o părere despre ei. Din păcate, cetăţenii încă nu prea înţeleg cum vor vota, ţinând cont că sistemul electoral a fost modificat”, opinează Oleg Gazea, primarul localităţii.

La croirea circumscripţiilor, aceste sate au fost ataşate circumscripţiei nr. 19, Ivancea, r. Orhei. Vor avea de ales între Marina Tauber, primarul s. Jora de Mijloc, care nu a vizitat niciodată aceste localităţi, Tudor Golub, preşedintele raionului Orhei, activitatea căruia nu s-a intersectat niciodată cu cea a cetăţenilor din stânga Nistrului, Mariana Cuşnir, candidata ACUM, pe care oamenii nu o cunosc, şi alţii.

O situaţie similară e şi la Doroţcaia, Dubăsari. Secretara primăriei, Nina Deordiev, ne informează că şi aici vor fi deschise două secţii de votare. Una – pentru locuitorii din sat, şi alta – pentru oamenii din localităţile subordonate Tiraspolului. „Nu ştiu cum vor vota cei din Camenca, Rezina, cert e că nici oamenii din sat nu prea au idee cum şi pe cine vor vota. În sat a avut loc o singură întâlnire electorală, organizată de comunişti, la care a fost prezent Vladimir Voronin. Poate în următoarele două săptămâni candidaţii vor fi mai activi”, susţine Nina Deordiev.

Primarul de Varniţa, Anenii Noi, Alexandru Nichitenco, ne informează că aici vor fi deschise patru secţii de votare, dintre care două pentru locuitorii din sat şi două pentru locuitorii din Bender, Tiraspol şi Slobozia, care vor alege candidatul din circumscripţia 48. Numărul de buletine de vot va fi dublat. Încă nu le-a trecut pragul niciun candidat, dar a fost anunţată o întâlnire cu Ion Iovcev, din partea blocului ACUM. „Altcineva nu ne-a telefonat pentru a rezerva sala, noi rămânem deschişi. Oamenii nu sunt informaţi, dar sperăm să se dumirească până la alegeri în ce mod şi pe cine să voteze”, a declarat Nichitenco.

Ion Manole: „Nu vedem eforturi ca informaţia să ajungă acolo”

Solicitat de JURNAL, Ion Manole, director executiv al Promo-Lex, a remarcat că mai sunt două săptămâni de campanie în care concurenţii electorali ar putea ajunge în satele subordonate Chişinăului. „Cât priveşte localităţile subordonate Tiraspolului, noi nu vedem eforturi ca informaţia să ajungă la alegătorii de acolo. Concurenţii electorali ar trebui cel puţin să încerce, să găsească metode, strategii, ca informaţia despre programe, despre candidaţii pe care îi înaintează în acele circumscripţii, să ajungă la ei”, a observat expertul.

„Un proces profanat de Plahotniuc-Dodon”

La rândul său, Oazu Nantoi, expert în problematica transnistreană, dar şi candidat electoral din partea blocului ACUM în actualele alegeri, relevă că după două săptămâni de campanie a înţeles că şi cetăţenii din dreapta Nistrului nu sunt prea informaţi fiind abonaţi la pachete cu posturi TV afiliate PD, unde în mare parte sunt supuşi manipulării şi dezinformării. „Dar dacă vorbim despre alegerile în stânga Nistrului, pot să constat că acest proces din start a fost profanat de autorii iniţiativei de modificare a sistemului electoral. În stânga Nistrului este un regim autoritar, xenofob, care nu admite comunicarea liberă a cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Acolo din start s-a format un spaţiu informaţional nociv, bazat pe şovinismul velicorus, pe xenofobie în raport cu tot ce se numeşte RM. De aceea responsabilitatea politică pentru profanarea ideii de desfăşurare a alegerilor în stânga Nistrului le revine lui Plahotniuc-Dodon, care au votat această modificare”, a spus Nantoi. El aminteşte că, la alegerile prezidenţiale din 2016, 16 788 alegători din stânga Nistrului au fost aduşi în mod organizat ca să-l voteze pe Dodon. „Acelaşi scenariu se pregăteşte şi de această dată. Deja se coagulează grupări în susţinerea socialiştilor. În acest sens, PD-PSRM pot fi felicitaţi pentru modificarea într-o manieră atât de perversă a Codului electoral”, a spus expertul.

În replică, Vitalie Gămurari, purtătorul de cuvânt al PD, a declarat că opinia lui Nantoi este tendenţioasă şi e făcută în context electoral. „E ciudată această declaraţie, mai ales că PSRM este oponentul PD. Se ştie că autorităţile de la Chişinău nu au acces în satele din regiunea separatistă. Ultimele eforturi care însă au fost întreprinse – paşii reali făcuţi pentru a avea un dialog cu autorităţile de la Tiraspol, demonstrează că dorim o democratizare a societăţii în cauză, democratizare care presupune bune practici europene inclusiv în materie electorală”, a spus Gămurari. Acesta a mai precizat că, în pofida celor spuse de primari, democraţii fac tot posibilul ca să ajungă în satele din stânga Nistrului: „Unii poate cred că e insuficient, dar facem eforturi ca să ajungem în special în satele subordonate Chişinăului”.

Solicitată să comenteze declaraţia că PSRM e favorizat de deschiderea a noi secţii de votare pentru alegătorii din localităţile subordonate Tiraspolului, Irina Astahova, purtătoarea de cuvânt a PSRM, a declarat că va veni cu o reacţie, dar nu am mai fost contactaţi până la închiderea ediţiei actuale a ziarului.

Jurnal de Chișinău

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: