Luni, manipularea începută prin atacul lansat de Darius Vâlcov împotriva Procurorului General, preluată cu aplomb de Dragnea, Tăriceanu și Toader și susținută prin scrisoarea lui Rudolph Giuliani, avocatul președintelui SUA, a atins apogeul. Scopurile: timorarea procurorilor care anchetează intervenția jandarmilor la protestul din 10 august și crearea senzației că obsesia cuplului Dragnea – Tăriceanu cu grațierea și amnistierea penalilor VIP din România a devenit și un proiect personal al lui Donald Trump.

Între timp, ambele minciuni le-au explodat în față. Dragnea s-a apropiat cu un pas de momentul în care implicarea apropiaților săi și poate chiar a lui, personală, în reprimarea demonstranților pașnici va fi devoalată. Tăriceanu s-a îndepărtat cu un pas de șansa de a împlini dorințele celor care îl au la mână: anularea condamnărilor și clasarea dosarelor în care sunt anchetați. Ambele eșecuri au un potențial devastator pentru cei doi. Iată de ce:

Săptămâna trecută scriam despre motivele pentru care Dragnea se transformă când vorbește despre protestele din 10 august și de ce nu își permite să vorbească altfel decât cu maximă prudență de rolul jucat de Carmen Dan: ”Dragnea nu se teme de Soros și de asasinii săi plătiți, dar tremură la gândul că el și Carmen Dan ar putea fi chemați de procurori și întrebați dacă au avut o contribuție, directă sau indirectă, la evenimentele violente din Piața Victoriei. Dacă vor fi întrebați nu doar despre acțiunile jandarmilor, ci și despre cine i-a adus pe protestarii violenți? (…)

Dacă oamenii din Ministerul de Interne își înving teama și încep să vorbească în fața procurorilor? Dacă declară că au primit ordine de la interpușii lui Liviu Dragnea? Dar dacă, dezastru, declară că au primit ordine direct de la Dragnea?! Dar dacă, nenorocire, Carmen Dan îl contrazice pe Liviu Dragnea în fața procurorilor și spune că a fost sunată de mai multe ori de acesta pe 10 august?”

Din acest motiv, blocarea anchetei procurorilor militari a devenit pentru Liviu Dragnea prioritate zero. În clipa de față, faptele sale de acum trei săptămâni îl îngrijorează de zece ori mai mult decât procesul angajărilor fictive și dosarul ”TelDrum” la un loc!

De ce? Pentru că acum nu mai e vorba de corupție, ci de posibile infracțiuni pe care nu le-ar putea șterge nicio amnistie sau grațiere. Acțiunile jandarmilor nu au avut drept consecințe daune materiale, ci rănirea unor oameni. Să nu uităm că există nu mai puțin de 763 de plângeri penale în urma incidentelor!

Dacă se dovedește că jandarmii au fost coordonați politic, cei care au tras sforile vor putea fi acuzați la rândul lor. Pentru instigare la violențe, dar poate și pentru alte infracțiuni, care țin de sfera siguranței naționale. Cu bani, cu insule, cu porci furați mai scapi, dar cu folosirea abuzivă a unei instituții de forță împotriva a peste o sută de mii de cetățeni pașnici, nu prea. Nici măcar în România.

Acesta este contextul în care trebuie analizată declarația bombă făcută în fața procurorilor de Speranța Cliseru, prefectul Capitalei și om de casă al familiei Firea – Pandele. Ea a contrazis afirmațiile jandarmilor și ale ministrului de Interne și a mărturisit că a semnat ordinul de evacuare a Pieței Victoriei la ora 24.00. Adică, după ce se terminase.

Declarația prefectului nu îl afectează direct pe Dragnea, dar îi bagă oală pe cei de sub el. Dacă se dovedește că jandarmii au tăbărât pe protestatari fără acoperirea legală necesară, cei care le-au dat ordin au șanse mari să fie inculpați. Din acel moment, întrebarea nu va mai fi dacă vreunul dintre coordonatori represiunii va vorbi despre rolul ministrului de Interne și poate despre cel al șefului PSD, ci când o va face, pentru a-și scăpa pielea.

Dragnea a văzut câți oameni pe care îi considera loiali au colaborat în final cu procurorii DNA în dosarul ”TelDrum”, așa că vremea iluziilor s-a terminat. S-a convins că dacă ancheta în cazul represiunii din 10 august își continuă cursul firesc este doar o chestiune de timp până ce vor apărea declarațiile incriminatoare împotriva adevărațiilor organizatori, coordonatori și beneficiari.

Dacă Dragnea a găsit înțelegere la Tudorel Toader pentru a face primul pas pentru revocarea Procurorului General, nu la fel de norocos a fost cu Gabriela Firea. Primarul Bucureștiului nu a vrut sau nu a reușit să o convingă pe Speranța Cliseru să mintă în privința orei la care a semnat ordinul de evacuare a Pieței Victoriei. Deși invocă principii, declarând pompos că nu se înconjoară de oameni care mint, Firea are un dublu interes ca omul său de casă să fie extras din acest scandal.

În primul rând, dacă ar minți, Speranța Cliseru ar risca să fie la rândul ei inculpată. Ceea ce înseamnă că, brusc, secretele pe care Cliseru le deține despre afacerile familiei Firea – Pandele ar putea ajunge pe mâna celui care îi face o ofertă de nerefuzat. În al doilea rând, Firea nu ar suferi prea mult dacă implicarea lui Dragnea în evenimentele din 10 august i-ar grăbi plecarea din fruntea PSD. Drumul ei spre o candidatură la prezidențialele de anul viitor ar deveni mult mai ușor.

Și mai rău pentru liderul PSD este că disputa dintre Carmen Dan – Jandarmerie și Speranța Cliseru – Gabriela Firea se poartă deja în spațiu deschis, fără rețineri. Declarațiile contradictorii sunt din ce în ce mai acide, iar mărturisirile parțial hilare, parțial disperate ale prefectului, prin care își acuză superiorul, pe Carmen Dan, că minte, au devenit virale. Senzația că este doar o chestiune de timp până ce adevărul despre capii represiunii din 10 august se va revărsa ca puroiul în spațiul public a devenit acută.

Ea se bazează și pe un adevăr istoric care deși nu a fost articulat explicit până acum este puternic înrădăcinat în subconștientul colectiv: din 1990 încoace, de câte ori au existat proteste de stradă violente ele au fost provocate de PSD, PDSR, FSN și cum și-au mai spus cei care i-au luat locul lui Ceaușescu.

Așa s-a întâmplat în primele luni din 1990, când Iliescu și-a pus gorilele să asmută ”oamenii muncii” pe cei care îi reproșau, tot în Piața Victoriei, că a furat Revoluția. De iunie 1990 nici nu mai are rost să mai amintim. Procurorii au mărturii complete despre faptul că în spatele violențelor din 13 iunie s-au aflat tot oamenii puterii de atunci. A fost o minune că s-au mulțumit să incendieze un autobuz și nu să folosească 20 de kg de trotil, după cum ceruse Adrian Sârbu, pentru a crea pretextul necesar chemării minerilor.

Tot Iliescu și ai săi s-au aflat și în spatele mineriadei din septembrie 1991, când s-a folosit de amărâții din Valea Jiului pentru a asedia guvernul și a-l obliga pe fostul său partner, Petre Roman, să demisioneze din funcția de premier. Trei oameni au plătit atunci cu viața diversiunea concepută pentru a da o aparență de revoltă populară unei răfuieli la vârful puterii feseniste - Andrei Frumușanu, Aurica Crăiniceanu și jandarmul Nicolae Lazăr.

Un scenariu asemănător a fost încercat și la mineriada din 1999. În ultimul moment a fost evitată o nouă sosire a minerilor la București pentru a da o lovitură decisivă regimului Constantinescu. Dar bătălia de la Costești a reamintit tuturor cine sunt adevărații stăpâni ai țării și că pot face țăndări aparența de democrație și normalitate când au chef, fără să le pese de consecințe.

Același lucru au făcut și în ianuarie 2012, când galeriile au fost mobilizate pentru a crea haos în București și a forța guvernul Boc să demisioneze. Cum au fost mobilizate? Prin câțiva primari de sector, cu USL în suflet. Sunt curios dacă procurorii își vor găsi timp să compare filmările cu violențele de acum șase ani și cele de acum trei săptămâni. Nu m-aș mira dacă ar constata că foarte mulți agresori au fost prezenți și atunci și acum.

Așadar, dacă procurorii militari își vor face treaba temeinic și vor concluziona că liderii PSD nu au avut niciun amestec în violențele din 10 august, ar fi prima oară în ultimii aproape 30 de ani când agresiunile au avut loc spontan sau au fost provocate de rivalii pesediștilor! Asta da, premieră!

Nici Tăriceanu nu are motive să fie fericit de cum se încheie săptămâna. După ce, luni, nu mai găsea cuvinte de laudă pentru scrisoarea lui Giulani și excludea posibilitatea ca gestul avocatului președintelui SUA să fi fost motivat de altceva decât de grija pentru soarta penalilor din România, mărturisirea fostului primar al New York-ului i-a șifonat toată narațiunea. Chiar prietenii săi îl plătiseră pe Giulani! Păi și atunci, cum să nu îl laude!

Mai grav este că scandalul iscat în SUA de această scrisoare s-ar putea să nu se stingă ușor. Două lucruri indică asta. Faptul că Departamentul de Stat l-a căutat pe Giuliani pentru a-i explica cum stau lucrurile cu adevărat și doi, Giuliani a făcut un pas înapoi, admițând că ar fi trebuit să menționeze în scrisoare că nu vorbește în numele președintelui Trump.

Doar cine urmărește zilnic disputele politice din America poate înțelege cât de neobișnuite sunt aceste precizări. De ce? Pentru că Giuliani luptă pe zece fronturi simultan în apărarea lui Donald Trump. Este angajat constant în dispute cu cei care îl atacă pe președinte și nu se teme să facă acuzații violente împotriva lor. Este aproape de neconceput ca Giuliani să facă un pas înapoi și să se scuze, explicând că nu vorbește în numele lui Trump. Dacă acum a făcut-o, este doar pentru că a realizat sau, mai bine spus, i s-a explicat în ce s-a băgat.

În ce s-a băgat? Nu a contrazis doar punctul de vedere oficial al administrației americane, care repetă de zece ori pe an că ”România a demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi construirea unui stat de drept eficient” și ”îi încurajăm pe români să continue pe această cale.” L-a contrazis pe Trump.

Nu a trecut decât un an de când, pe peluza din fața Casei Albe, președintele SUA declara, avându-l alături pe Klaus Iohannis: “Domnule președinte, aplaud curajul și eforturile dumneavoastră în lupta impotriva corupției din România și pentru apărarea statului de drept.” Scrisoarea plătită de penalii români spune exact opusul. Este prima dată când Giuliani îl contrazice flagrant pe omul pe care îl apără cu înverșunare, zi de zi și cu a cărui poziție, în toate celelalte chestiuni, se identifică total.

La cum se strânge lațul în jurul apropiaților președintelui american care au luat bani de la tot felul de entități străine, nu ar fi exclus să aflăm lucruri interesante din SUA despre banii încasați de Broidy, Stone și poate chiar Freeh de la clienți români. S-ar putea să aflăm și dacă au fost dați bani pentru intervenții directe la București cu scopul influențării unor sentințe. Dacă se va întâmpla așa, Tăriceanu ar putea pierde o importantă sursă de finanțare. Ceea ce l-ar putea afecta serios în cazul unei candidaturi la prezidențiale.

Până atunci, face tot ce poate pentru a-și proteja sponsorii, trecuți și actuali. Altfel nu se explică de ce omul său din fruntea Justiției nu mișcă un deget pentru a aduce acasă puzderia de condamnați și urmăriți penal care s-au refugiat în străinătate. Din păcate pentru Tudorel Toader, dar mai ales pentru Tăriceanu și chiar pentru Dragnea, scrisoarea lui Giuliani va avea efectul opus celui pe care și l-au dorit.

Le-a reamintit americanilor că este și în interesul lor ca mafioții români cu dare de mână să ajungă unde le e locul. Altfel, vor începe să facă ravagii și printre politicienii, avocații și oamenii de afaceri fără scrupule din New York sau Washington. Implicit, le-a demonstrat și că protectorii lor de la București, care îi țin departe de Rahova sau Jilava, trebuie luați chiar mai în serios decât până acum.