image
Sursa foto: jurnal.md

Șapte polițiști, reținuți și arestați pentru corupere pasivă; Peste 4 milioane de lei au fost transferate pe conturile ARBI

CNA a anunțat reținerea și arestarea a 7 polițiști ai INSP, dar și depunerea pe conturile trezoreriale ale Agenției de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a peste 4 milioane de lei – echivalentul a 242 de mii de dolari, acțiuni realizate pe parcursul săptămânii precedente.

Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămâna trecută pe componenta de combatere a corupției. Astfel, CNA a anunțat reținerea și arestarea a 7 polițiști ai INSP. De asemenea, instituția a fost notificată despre aplicarea unei sentințe de condamnare la 2 ani de închisoare în privința unui om de afaceri și unui mijlocitor – dosar aflat în gestiunea organului de urmărire penală al instituției.

Pe moment 2 persoane sunt deținute în izolatorul Centrului, iar alte 10 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sunt plasate în penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au inițiat 7 cauze penale, în total fiind în procedură peste 500 de dosare.

De asemenea, Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a anunțat sechestre în valoare de circa jumătate de million de lei, aplicat în cadrul unei cauze penale pornite pe corupere pasivă, instrumentată de ofițerii de urmărire penală ai CNA.

Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 14 rapoarte de expertiză anticorupție și 20 de avize pe marginea unor proiecte de acte normative, examinate săptămâna trecută.

Noutăţile partenerilor

comentarii: