După reluarea cercetării judecătorești, apărătorii fostului prim-ministru au solicitat amânarea ședinței din motiv că acesta a suferit o intervenție chirurgicală și are nevoie de o perioadă de recuperare. Instanța a admis cererea.

De acum încolo, Vlad Filat va fi reprezentat în instanță de încă un avocat. Judecătorii i-au acordat acestuia termen pentru a face cunoștințe cu dosarul.

Curtea Constituțională a declarat nefondată sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către avocații lui Vladimir Filat și a menționat că dispozițiile contestate sunt clare în privința etapei la care poate fi invocată nulitatea probelor în cadrul examinării cauzei de către instanța de judecată, nefiind astfel încălcată Constituția.

Vladimir Filat este cercetat pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Procurorii susțin că Filat a încheiat în 2013 un contract de asistență, pentru un partid în campania electorală din noiembrie 2014, cu o firmă de consultanță din Washington.

Fostul premier ar fi achitat către aceasta aproape 13 milioane de lei, iar periodic a efectuat transferuri din conturile companiilor gestionate printr-un intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obținute prin infracțiuni de corupție din Banca de Economii. Infracțiunea prevede între 5 și 10 ani de pușcărie. Filat a fost reținut în octombrie 2015, după ce i-a fost retrasă imunitatea parlamentară. El a fost condamnat pentru trafic de influență şi corupere pasivă în dosarul fraudelor de la Banca de Economii.

Ex-premierul a fost denunțat de către controversatul om de afaceri Ilan Şor, care le-a declarat anchetatorilor că i-ar fi dat mită. A respins însă învinuirile şi a spus că este victima unei răfuieli politice, pusă la cale de către oligarhul Vladimir Plahotniuc, care ar sta în spatele furtului miliardului. Plahotniuc nu a comentat până în prezent acuzațiile.