image
Sursa foto: jurnal.md

Maia Sandu, la reuniunea ambasadorilor: Nu vedem semne că războiul se va încheia în curând; Trăim timpuri decisive pentru RM

Suportul diplomatic pentru inițierea negocierilor de aderare la blocul comunitar este extrem de important în aceste timpuri decisive pentru viitorul R. Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de președinta Maia Sandu în debutul reuniunii ambasadorilor acreditați la Chișinău întruniți la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene

„Politica noastră externă activă, echilibrată și consecventă a permis în pofida războiului de la hotare, să menținem pacea și stabilitatea în Republica Moldova, să trecem peste o iarnă grea, să susținem economia și să continuăm reformele importante ca să putem avansa pe parcursul nostru european”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a accentuat că este extrem de important suportul diplomatic pentru inițierea negocierilor de aderare la blocul comunitar cât mai curând posibil.

„Trăim timpuri decisive pentru viitorul RM și de modul în care ne vom mișca, depinde pacea, stabilitatea și capacitatea de a păstra RM pe calea democrației”, a spus președinta.

Șefa statului a accentuat că provocările geopolitice sunt extrem de mari și din păcate vor persista atât timp cât războiul din Ucraina continuă. „Din păcate nu vedem semnele că acest război se va finaliza în curând. Ucraina are nevoie de toată susținerea noastră și de susținerea întregii lumi democratice. Reiterez că pacea și securitatea cetățenilor noștri se datorează în mare parte curajului soldaților ucraineni, curajului poporului ucrainean. Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri pentru a ajuta Ucraina, prin susținerea refugiaților, care au venit și care mai vin, și prin susținerea Ucrainei la forurile internaționale. Rusia va continua să fie un element de insecuritate pentru noi. (...)Suntem norocoși că România rămâne alături de Republica Moldova”, a mai spus președintele.

În cadrul reuniunii ambasadorilor are loc examinarea chestiunilor legate de realizarea politicii externe a Republicii Moldova și stabilirea unor noi sarcini şi priorități pe termen scurt și mediu, aprecierea activității misiunilor diplomatice şi sporirii eficienței acestora.

În cadrul reuniunii sunt examinate chestiuni legate de evoluția relațiilor internaționale din ultima perioadă, inclusiv progresul Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Noutăţile partenerilor

comentarii: