image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roscovanu

Sancțiuni sub semnul întrebării: Soția lui Plahotniuc continuă să locuiască în vila de lux din Elveția

Fostul șef al PD, Vladimir Plahotniuc, se află pe lista de sancțiuni a Elveției de la sfârșitul lunii iunie, iar bunurile acestuia ar fi trebuit să fie înghețate. Oligarhul încearcă însă să evite acest lucru, scrie presa elvețiană. Potrivit jurnaliștilor străini, vila de lux, de 31 de milioane de franci de pe malul lacului Geneva, îi aparține oficial soției lui Plahotniuc, iar aceasta continuă să locuiască acolo. Oxana Childescu nu a fost inclusă pe lista de sancțiuni.

După aplicarea sancțiunilor internaționale, toate activele elvețiene pe care Plahotniuc le controlează direct sau indirect ar fi trebuit raportate la Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice de la Berna, iar autoritățile urmau să le pună sub sechestru. Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Asta deoarece majoritatea activelor, inclusiv imobilul de milioane de pe malul lacului Geneva, îi aparține în acte soției lui Plahotniuc. Acesta ar fi divorțat fictiv de soția sa, deja a treia oară.

Presa străină mai relatează că imediat după cel de-al doilea divorț din 2009, Oxana Childescu a beneficiat de un transfer de 35 de milioane de dolari SUA într-un cont la o banca din Geneva. Tot atunci, acesta a cumpărat vila de pe malul lacului Geneva și chiar dacă cei doi sunt acum din nou căsătoriți, Plahotniuc susține că vila nu ii aparține.

Deja de zece ani, acesta nu mai are voie să intre în Elveția. După cumpărarea vilei, Plahotniuc a fost acuzat că a fost implicat într-un uriaș scandal de corupție, în care este bănuit că ar fi transferat cei zece milioane de dolari în contul de la Geneva menționat anterior. În cadrul unei cereri de asistență juridică, Republica Moldova a solicitat confiscarea bunurilor sale, inclusiv a vilei de pe lacul Geneva. Acest lucru nu-i împiedică însă pe membrii familiei Plahotniuc să trăiască în această casă.

Fostul șef al PD a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, după ce partidul pe care îl conducea a pierdut puterea. Acesta este acuzat în mai multe dosare. În dosarul numit generic, „fraudă bancară”, Plahotniuc este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie și spălarea banilor. Potrivit procurorilor, episodul incriminat acestuia se referă la perioada anilor 2013-2015, atunci când Plahotniuc ar fi primit în conturi, prin intermediul companiilor rezidențe fondate de Ilan Șor și persoane interpuse, peste 39 de milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, care erau credite bancare obținute fraudulos de la trei bănci, care au falimentat. În cadrul cauzei penale, a fost aplicat sechestru pe bunurile lui Plahotniuc în valoare de peste un miliard de lei. Vladimir Plahotniuc este vizat și în alte dosare în care este acuzat de escrocherie, spălare de bani și crimă organizată.

În prezent, pe numele lui Plahotniuc este emis mandat de arest preventiv pentru 30 de zile. Pentru cele incriminate, fostul șef PD riscă o pedeapsa de până la 15 ani de închisoare. Contactat anterior de reporterul Jurnal TV, avocatul acestuia, Lucian Rogac a refuzat să comenteze subiectul.

Plahotniuc se află pe lista de sancțiuni a Statelor Unite, Marii Britanii, Canadei, Elveției și a tuturor țărilor din Uniunea Europeană, alături de Ilan Șor, Marina Tauber și Gheorghe Cavcaliuc.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: