Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, însă zborurile care erau programate să aterizeze pe singurul aeroport internaţional din Nepal au fost direcţionate spre alte ţări.

Autorităţile nepaleze, care încearcă acum să scoată avionul împotmolit în noroi, nu au precizat până când va fi închis aeroportul.

Accidentul are loc după ce în urmă cu o lună un avion de pasageri s-a prăbuşit la aeroportul din Kathmandu, în urma accidentului supravieţuind doar 20 de persoane, iar alte 51 au decedat.

Situat la o înălţime de peste 1.300 de metri, aeroportul din Kathmandu este considerat drept unul din cele mai periculoase aeroporturi din lume, accidentele aviatice fiind destul de numeroase. Companiile aeriene nepaleze au interdicţie de a zbura în spaţiul aerian al Uniunii Europene din cauza rezultatelor nu foarte bune în materie de siguranţă a aviaţiei.