image
Sursa foto: jurnal.md

În 2023 au fost inițiate 30 de proceduri disciplinare în privința a 24 de procurori

Pe parcursul anului trecut, Colegiul de disciplină și etică și etică al Consiliului Superior al Procurorilor a examinat 30 de proceduri disciplinare în privința a 24 de procurori. Ca urmare, patru acuzatori de stat s-au ales cu avertismente, doi au primit mustrări, iar un procuror a fost eliberat din funcție.

Raportul de activitate al Colegiului de disciplină a fost audiat astăzi de către Consiliul Superior al Procurorilor, transmite IPN.

Președintele Colegiului, Vladislav Guțan, a declarat că din cele 30 de proceduri disciplinare 12 sunt restante din anul 2022, iar 18 au parvenit în 2023. Din cei 24 de procurori vizați, doi sunt din cadrul Procuraturii Generale, iar patru sunt de la Procuratura municipiului Chișinău. Alți 14 acuzatori de stat sunt din procuraturile teritoriale, trei din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și unul din Procuratura Anticorupție.

Procedurile inițiate au vizat trei procurori conducători. „Ca finalitate – Colegiul s-a pronunțat prin încetare în două cauze disciplinare, una este pendinte în acest moment. Au vizat subiecte de îmbogățire ilicită”, a precizat Vladislav Guțan.

Noutăţile partenerilor

comentarii: