image
Sursa foto: nypost.com

Case rase de pe faţa pământului în Kentucky: Bilanţul tornadelor a ajuns la 70 de morţi // VIDEO

Bilanţul tornadelor din Kentucky a ajuns la 70 de morţi, a anunţat guvernatorul Andy Beshear. Cel mai afectat este oraşul Mayfield, unde pur şi simplu au fost case rase de pe faţa pământului.

„Am fost destul de siguri că vom pierde peste 50 de persoane. Acum sunt sigur că numărul este peste 70 şi ar putea fi peste 100 până la sfârşitul zilei", a spus guvernatorul.

În oraşul de 10.000 de locuitori, pagubele sunt enorme, iar prăbuşirea acoperişului unei fabrici de lumânări au dus la un număr mare de victime, scrie News.ro.

În Kentucky a fost declarată starea de urgenţă.

Decese s-au mai înregistrat şi în Illinois, Arkansas, Tennessee şi Missouri.

Noutăţile partenerilor

comentarii: