image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roscovanu

Maia Sandu pleacă în Cehia și Elveția; Va avea întrevederi cu oficiali străini și se va întâlni cu diaspora

Președinta Maia Sandu pleacă luni, 16 octombrie, într-o vizită oficială în Cehia, unde va avea întrevederi cu președintele ceh Petr Pavel, cu prim-ministrul Petr Fiala, dar și cu șefii celor două camere ale legislativului ceh, informează Președinția.

Împreună cu președintele Pavel, șefa statului va participa și la Forumul moldo-ceh al oamenilor de afaceri, organizat în cadrul celei de a 5-a reuniuni a Comisiei interguvernamentale moldo-cehe privind cooperarea economică.

Pe 17 octombrie, Maia Sandu va participa la reuniunea Platformei de Sprijin pentru Moldova. Evenimentul va avea loc la Chișinău.

În perioada 18-19 octombrie, șefa statului se va afla în Elveția, în vizită de stat, la invitația președintelui Alain Berset. Acolo, va avea mai multe întrevederi cu oficiali elvețieni, o discuție publică cu studenții Universității Tehnice din Zürich și se va întâlni cu diaspora.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: