image
Sursa foto: cugetliber.ro

Administratorul Oficiului Schimbarea climei, vizat într-un dosar după trucarea unor licitaţii

Administratorul Oficiului „Schimbarea climei” și trei agenți economici au fost escortați la CNA, pentru a fi audiați într-un dosar pentru abuz pe putere, exprimat prin trucarea licitațiilor de achiziționare și instalare a sistemelor de producere a energiei regenerabile.

„În perioada 2010-2018, Oficiul Schimbarea climei a implementat mai multe proiecte investiționale de valorificare a surselor de energie regenerabilă. După verificarea licitațiilor publice din cadrul a două proiecte de acest fel din 2015 privind achiziționarea lucrărilor de proiectare, livrare și instalare a sistemelor de generare a energiei electrice cu ajutorul panourilor solare, s-a constatat că, la licitații au participat mai multe companii gestionate din umbră de aceiași beneficiari, iar câștigător al licitațiilor a fost desemnat unul și același SRL”, se arată într-un comunicat.

În acest caz, au fost descinse percheziții la domiciliile și birourile de serviciu ale celor patru bănuiți, unde au fost găsite documente contabile, devize de cheltuieli, înscrisuri de ciornă, precum și alte obiecte relevante pentru cauza penală.

Pentru abuz de putere, legislația națională prevede o pedeapsă de până la 6 ani de închisoare și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Valoarea totală a celor două proiecte depășește suma de 70 000 de dolari.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: