image
Sursa foto: Profimedia

Barcelona riscă excluderea din UEFA Champions League

Barcelona a fost acuzată oficial de dare de mită în ”cazul Negreira”, pentru că i-a plătit fostului vicepreședinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din Spania 7,5 milioane de euro.

Barcelona a fost anchetată în precedentele luni, însă pe plan sportiv nu a avut de suferit. UEFA a luat la cunoștință de acuzațiile aduse clubului catalan și, în luna iulie, a anunțat că echipa este ”admisă provizoriu” în competițiile continentale.

Cum ancheta a ajuns în punctul în care Barcelona a fost pusă oficial sub acuzare, este de așteptat ca UEFA să reacționeze din nou.

As.com scrie că Barcelona riscă excluderea din competițiile europene, însă o decizie nu va fi luată de Comisiile din cadrul UEFA decât după ce tribunalul va da un verdict.

Până atunci, Barcelona va bifa al doilea meci din sezonul 2023 - 2024 al UEFA Champions League cu FC Porto, pe 4 octombrie, de la ora 22:00.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: