image
Sursa foto: Profimedia

Contract până în 2025! Real Madrid pune lucrurile în mișcare

Carlo Ancelotti (64 de ani), antrenorul lui Real Madrid, și-ar putea prelungi contractul cu formația de pe Santiago Bernabeu în perioada următoare.

Carlo Ancelotti o antrenează pe Real Madrid din vara anului 2021, iar acum se află în ultimul an de contract cu ”Galacticii”.

Președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, este încântat de parcursul grupării blanco în acest sezon și este pe punctul de a-i oferi un nou contract lui Carlo Ancelotti.

Cei din conducerea ”Galacticilor” vor să intre în negocieri cu antrenorul italian în luna ianuarie, imediat după Supercupa Spaniei.

Clubul Real Madrid vrea să-i ofere lui Carlo Ancelotti un nou contract valabil până la finalul sezonului 2024/2025, anunță spaniolii de la AS.

Rămâne de văzut totuși dacă cei de la Real Madrid și Carlo Ancelotti vor ajunge la un consens după Supercupa Spaniei.

Supercupa Spaniei este programată să se dispute în perioada 11 - 14 ianuarie 2024, în Arabia Saudită.

Prima semifinală a turneului este Real Madrid - Atletico Madrid. Partida va avea loc miercuri, 10 ianuarie, de la ora 21:00. Al doilea meci din semifinale va fi Barcelona - Osasuna, care va avea loc la o zi distanță, la aceeași oră.

Carlo Ancelotti a mai antrenat-o pe Real Madrid și în perioada iulie 2013 - mai 2015. În ambele mandate la gruparea de pe Santiago Bernabeu, italianul a reușit să cucerească trofeul Champions League.

Deși s-a vorbit la un moment dat despre o înțelegere între Carlo Ancelotti și naționala Braziliei, șansele ca italianul să mai ajungă pe banca selecționatei sud-americane ar fi tot mai reduse acum.

Concret, cel care l-ar fi dorit pe Carlo Ancelotti la naționala Braziliei, Ednaldo Rodrigues, a fost demis de la președinția Federației.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: