image
Sursa foto: Jurnal.md

Consumul de gaz în decembrie, mai mare cu peste 35 la sută față de anul precedent; Care este nivelul de plată a facturilor

Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie curent a constituit 137,8 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 35,4% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022, anunță Moldovagaz.

Fața de luna noiembrie 2023 acest indicator s-a mărit cu 54,2 milioane de metri cubi sau cu 64,8%.

Potrivit companiei, consumatorii casnici au achitat 99% din sumele facturate în anul 2023, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 97,6%, sau cu 1,4 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 97%, ceea ce este cu 2,9 puncte procentuale mai puțin comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Consumatorilor casnici în număr de 460 594 conturi personale le-a fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale în decembrie 2023 în mărime de 169,5 milioane de lei. Adițional, consumatorilor casnici din asociațiile de locatari în număr total de 3796 locuri de consum, volumul compensațiilor calculate a constituit 1,8 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 334 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 1,4 milioane lei. Totodată, față de 213 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor Moldovagaz, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 decembrie 2023 se ridică la 98%, și constituie 12,3 miliarde lei, cea ce este cu circa 0,6 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioada a anului 2022.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: