Primul caz s-a întâmplat ieri în jurul orei 12:00. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un bărbat în vârstă de 66 de ani și-a pierdut viața în timpul scăldatului în râul Nistru în apropiere satului Sănătăuca a raionului Florești.

Cadavrul acestuia a fost extras în aceeași zi de scafandrieri.

Al doilea caz a fost înregistrat tot ieri, în jurul orei 18:00.  Un bărbat în vârstă de 52 de ani s-a înecat în timpul scăldatului, în râul Nistru din apropierea satului Coșnița a raionului Dubăsari, fiind în stare de ebrietate.

Salvatorii au efectuat lucrări de căutare subacvatică, dar fără rezultat.

IGSU al MAI îndeamnă oamenii să respecte regulile principale de comportament în preajma bazinelor acvatice din țară. Specialiștii roagă oamenii să meargă la scăldat doar pe malurile râurilor și lacurilor amenajate cu stații de salvare, să nu consume băuturi alcoolice pe plajă, dar și să supravegheze strict minorii.

Conform datelor statistice de la începutul anului 2018 în Republica Moldova și-au pierdut viața în bazinele acvatice 47 de persoane, inclusiv 9 minori.