image
Sursa foto: independent.co.uk

CIA a declasificat un raport despre viaţa sexuală a lui Adolf Hitler

Un raport ce datează din anul 1943 referitor la viaţa pe care o ducea Adolf Hitler, inclusiv referitor la relaţiile şi preferinţele sale sexuale, a fost declasificat recent de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a Statelor Unite.

Potrivit dosarului, care a fost întocmit de antropologul Henry Field pentru Biroul de Servicii Strategice, precursor al CIA, Adolf Hitler ar fi fost un sadomasochist bisexual, atras de adjunctul său, Rudolf Hess, care ar fi fost travestit. Raportul întocmit de Field, care primise ca sarcină să „adune toate informaţiile despre oficialii germani de rang înalt, inclusiv despre Adolf Hiltler“, după cum scrie „The Week“, a fost transmis preşedintelui american Franklin D. Roosevelt pentru a-i oferi acestuia cât mai multe date despre inamic, pornind de la obiceiuri alimentare şi până la gusturi în materie de muzică.

În acest raport, realizat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Henry Field a făcut speculaţii şi cu privire la viaţa sexuală a Führer-ului, ajungând la concluzia că „Adolf Hitler este un sadomasochist, care avea, probabil, tendinţe homosexuale”.

Agenţii americani ar fi primit informaţii interesante despre Hitler şi de la Ernst Sedgwick Hanfstaengl, afaceristul care l-a sprijinit pe dictator la începuturile NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei - Partidul Naţional Socialist al Muncitorilor Germani) şi care, potrivit raportului, era „un prieten intim“ al acestuia, scrie Adevărul. După ce a căzut în dizgraţia Führer-ului, Hanfstaengl s-a refugiat în Regatul Unit şi le-ar fi spus agenţilor SUA că hostelul vienez în care locuia Hitler în tinereţe era cunoscut ca „un loc în care bărbaţi în vârstă se întâlneau cu bărbaţi tineri pentru a se deda plăcerilor homosexuale“. Totuşi, nu există nicio dovadă clară că Hitler ar fi fost implicat în tinereţe în astfel de acte.

Raportul analizează şi zvonurile care circulau în acea vreme cu privire la relaţiile sexuale care ar fi existat între Adolf Hitler şi adjunctul său Rudolf Hess, care ar fi venit la „baluri mascate îmbrăcat în femeie“, ceea ce i-a determinat pe membrii homosexuali ai partidului să-l poreclească „domnişoara Anna“ (Fräulein Anna). În concluziile sale, antropologul Henry Field a scris că viaţa sexuală a lui Adolf Hitler era „dublă, la fel ca viziunea sa politică“: în viaţa sa profesională era „atât socialist, cât şi naţionalist fervent“, iar în viaţa sa personală era „şi homosexual, şi heterosexual“.

Totuşi, unii experţi rămân sceptici cu privire la caracterul ştiinţific al acestui raport. Asta pentru că, spun ei, documentul are la bază „o analiză psihologică îndoielnică“. De altfel, raportul, care are 70 de pagini, conţine speculaţii potrivit cărora mamei lui Adolf Hitler i-ar fi plăcut „să fie agresată fizic de soţul ei, tatăl viitorului dictator“, însă nu sunt prezentate dovezi în acest sens.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: