Legislaţia a fost analizată timp de şase luni.

Prim-ministrul Justin Trudeau s-a angajat să legalizeze marijuana până în această vară iar Canada va deveni prima ţară din G7 unde va fi permisă folosirea recreaţională a marijuanei. Folosirea în scopuri medicale este permisă din 2001, scrie news.ro.

Votul de joi va trimite proiectul de lege înapoi în Camera Comunelor acolo unde parlamentarii vor decide dacă vor accepta cele 40 de amendamente propuse de Senat.

Canadienii vor trebui să aştepte până la 12 săptămâni până când legea va începe să fie implementată. Provinciile sunt responsabile pentru mai multe aspecte, cum ar fi felul în care va fi vândută marijuana şi dacă utilizatorii pot fuma în public.

Până când legea va intra în vigoare, vor începe pregătirile pentru crearea unei noi pieţe. Conform estimărilor, canadienii vor putea cumpăra legal marijuana la sfârşitul lui august sau începutul lui septembrie.

Canada este una dintre ţările în care se fumează printre cele mai mari cantităţi de marijuana.

Ottawa susţine că legalizarea marijuanei va îngreuna accesul tinerilor la acest produs, nu va permite ca sume importante de bani să ajungă la grupări de crimă organizată, va face munca poliţiştilor mai uşoară şi va îmbunătăţi sănătatea publică.