Egipteanul nu a putut evolua pentru naționala țării sale în prima partidă disputată la Mondial, împotriva Uruguayului, pierdută cu scorul de 1-0. Acesta a fost însă disponibil pentru partidele cu Rusia și Arabia Saudită, dar nu a putut da randamentul așteptat. Egiptul a părăsit turneul fără a reuși să câștige nici măcar un punct.

Acum, starul lui Liverpool s-a alăturat lotului celor de la Liverpool și este 100% apt de joc, lucru confirmat chiar de către Jurgen Klopp.

"Este recuperat în totalitate, este bine", a dezvăluit Klopp.

"Am ținut legătura cu cei de la naționala Egiptului. Mo este o persoană foarte serioasă și știe foarte bine ce are de făcut. Dacă nu poți juca, nu o faci. Este plin de entuziasm, este foarte fericit că a revenit. A fost foarte plăcut să-l revăd pe el și pe Sadio Mane. Ei au avut un an aglomerat, dar acum se concentrează pentru următorul sezon", a declarat antrenorul lui Liverpool.