„Comisia Europeană a decis să trimită Polonia în faţa Curţii Europene de Justiţie a UE ca urmare a încălcării principiului independenţei justiţiei prin noua lege poloneză privind Curtea Supremă şi cere Curţii de Justiţie să ia măsuri temporare până când va ajunge la un verdict în acest caz”, se arată într-un comunicat al Comisiei.

Noua lege poloneză - promulgată în decembrie de preşedintele Andrzej Duda - pune capăt mandatelor a aproape jumătate dintre judecătorii Curţii, printre care preşedintele Malgorzata Gersdorf. Aceasta a denunţat o „lovitură de forţă” contra instituţiei sale.

Gersdorf a declarat că legea este neconstituţională şi că nu poate fi implementată. Criticii susţin că face parte dintr-un efort mai larg de a controla sistemul judiciar.

Măsura de astăzi face parte din procedura de infringement lansată de CE împotriva Poloniei, amintește Agerpres. Bruxellesul şi Varşovia se află în dispută de la sfârşitul lui 2015, din cauza îngrijorărilor că reformele adoptate atunci de Partidul Lege şi Justiţie (PiS, naţional-conservator) plasează sistemul judiciar sub o influenţă politică excesivă şi subminează valorile europene.

Printre altele, reforma reduce vârsta de pensionare a judecătorilor de la Curtea Supremă de la 70 la 65 de ani, o măsură care a forţat până acum retragerea a 21 de judecători. PiS susţine că prin această reformă curăţă instanţa de judecători corupţi, însă oponenţii îl acuză că încearcă astfel să îndepărteze vocile critice.