image
Sursa foto: Profimedia

A jucat 18 minute la Cupa Mondială și a decis să nu păstreze medalia! Ce a făcut Paulo Dybala cu premiul din Qatar

Paulo Dybala (29 de ani) a revenit la Roma, după ce a devenit campion mondial cu Argentina în Qatar.

Fotbalistul argentinian a mers la Cupa Mondială după ce se confruntase cu o accidentare, iar în Qatar a bifat doar 18 minute pe gazon, 17 în semifinala cu Croația și unul în finala cu Franța, în care a transformat o lovitură de la 11 metri.

Paulo Dybala a plecat din Qatar cu medalia de campion mondial, dar, spre deosebire de aproape toți colegii săi, a decis să nu păstreze premiul.

Argentinianul a donat medalia de campion muzeului clubului AS Roma, cu care a semnat în vară, din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Juventus.

În cadrul aceleiași arhive mai există alte 12.000 de obiecte, strânse de-a lungul istoriei de aproape 100 de ani a clubului.

Ediția din 2022 a Cupei Mondiale este prima la finalul căreia un jucător de la AS Roma ridică trofeul după o pauză de 16.

S-a întâmplat ultima dată în 2006, când Daniele De Rossi, Simone Perrotta, Francesco Totti și Luca Toni au câștigat Cupa Mondială cu naționala Italiei, după o finală cu Franța, decisă la loviturile de departajare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: