image
Sursa foto: parlament.md

RM este în plin proces de evaluare a legislației naționale cu cea a UE; Igor Grosu a avut o întrevedere cu Jānis Mažeiks

Prioritățile agendei parlamentare pentru sesiunea de primăvară au fost discutate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei întrevederi cu ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Jānis Mažeiks. Oficialii au discutat despre reformele din domenile justiție, educație, economie sau mediu.

„Am setat o viteză mai mare pentru că ne dorim să îndeplinim acel program legislativ pe care l-am elaborat pentru anul 2024 și care este unul destul de complex”, a dat asigurări președintele Parlamentului.

Șeful legislativului a mai precizat că Republica Moldova este în plin proces de evaluare a legislației naționale cu cea a Uniunii Europene și autoritățile mizează ca acel cadru de negocieri pentru țara noastră să fie adoptat de Consiliul UE cât mai rapid.

„Republica Moldova se bucură de o deschidere fără precedent din partea țărilor membre UE și vom munci pentru a valorifica această prietenie și a aprofunda în continuare dialogul bilateral”, a mai spus președintele Parlamentului. În context, Igor Grosu și-a exprimat recunoștința pentru tot sprijinul acordat de UE prin diferite proiecte care modernizează satele și orașele Republicii Moldova, care îmbunătățesc viața oamenilor, dar și proiecte care întăresc instituțiile statului, astfel țara noastră devenind mai puternică.

Noutăţile partenerilor

comentarii: