image
Sursa foto: Jurnal.md

DOC: Socialistul Furculiță, prins cu 8 milioane de lei din pod; Fostul deputat Țuțu - cu 4 milioane; Ce a descoperit ANI

Deputatul socialist Corneliu Furculiță a dosit peste 8 milioane de lei într-un singur an, iar fostul deputat Constantin Țuțu - peste 4 milioane în doi ani.

În cazul lui Corneliu Furculiță, este vorba despre anii 2017-2018, diferența fiind constatată de Autoritatea Națională de Integritate.

Potrivit ANI, Furculiță ar fi rambursat mai multe împrumuturi societății sale comerciale, de care nu a beneficiat de facto. La fel, acesta nu a declarat patru împrumuturi contractate, dar nerambursate în perioada declarării, precum și bunul imobil aflat în construcție.

S-a mai stabilit că deputatul a declarat eronat economiile în numerar, or, potrivit rezultatelor controlului averii acesta nu avea cum să dispună de mijloacele bănești declarate.

În cazul fostului deputat Constantin Țuțu, ANI a descoperit în perioada anilor 2017 – 2019 o diferența substanțială în mărime de peste 4 milioane de lei, nedeclararea mai multor mijloace de transport, precum și declararea eronată a economiilor sub formă de numerar, veniturilor din donații și a valorii bunurilor deținute cu drept de proprietate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: