Filip a declarat că mai multe dosare penale în care sunt vizați „reprezentanți ai opoziției” sunt pornite la comandă și că doar un procuror european ar investiga nu doar opoziția, ci și guvernarea.

„Până acum doar Blocul ACUM a pledat pentru numirea unui procuror european. Și prim-ministrul zicea că și-ar dori numirea unui procuror european, dar nu există voturi suficiente în Parlament. PD vrea să ajute și să asigure voturile necesare”, a declarat Filip.

În context, deputatul PD a propus introducerea unei inițiative legislative din 3 octombrie 2019, privind numirea unui procuror european, care ar fi fost elaborată de PD. S-a dovedit însă că nimeni nu a văzut pretinsa inițiativă legislativă.

Proiectul nu a ajuns nici la secretariat, nici pe masa președintelui Parlamentului, nici la comisia juridică.

„Nu există niciun raport, pentru că un asemenea proiect nu a ajuns la comisie. Dacă proiectul este bun, îl examinăm în cel mai scurt timp posibil”, a declarat președintele Comisiei juridice, Sergiu Litvinenco.

„Domnule Filip, inițiativa legislativă trebuia să nimerească măcar la președintele Parlamentului. Nici asta n-ați reușit, n-ați înregistrat absolut nimic”, a adăugat și speakerul Zinaida Greceanâi.