image
Sursa foto: digisport.ro

Războiul Klopp - Ramos, un nou episod: Ca să tacă din gură, l-am votat

La peste două luni și jumătate de la finala Champions League, războiul dintre Sergio Ramos și Jurgen Klopp se reaprinde. Căpitanul Realului i-a răspuns din nou antrenorului lui Liverpool, după ce acesta din urmă a continuat să spună că Salah a fost accidentat intenționat de căpitanul lui Real Madrid pe 26 mai, la Kiev. Fundașul i-a răspuns ironic lui Klopp.

"Nu o să insist. Deja mi-am spus părerea și o reiau: nu a fost intenționat. El vrea să se justifice pentru pierderea finalei Champions League. Nu e prima dată când a pierdut acel meci. Ca să tacă din gură, el e unul dintre cei pe care i-am votat la cel mai bun antrenor al anului", a precizat Sergio Ramos.

Scandalul a început pe 26 mai, la finala Champions League, dintre Real Madrid și Liverpool. Ramos a fost acuzat atunci că l-a accidentat intenționat pe Salah, care a fost nevoit să părăsească terenul după o jumătate de oră. După acel eveniment, Ramos s-a ales și cu un proces penal, intentat de un avocat egiptean, în urma căruia i se cer daune de un miliard de euro. Pe lângă asta, peste 300.000 de persoane au semnat o petiție prin care cereau UEFA să ia măsuri. Liverpool a pierdut finala cu Real, scor 1-3.

Luna trecută, Klopp l-a înțepat din nou pe Ramos.

"Dacă priveşti jocul şi nu eşti fan Real Madrid îţi dai seama că este brutal şi nemilos. Nu cred că vom mai repeta o astfel de experienţă - să mergi acolo şi să dai un cot portarului, apoi să pui golgheterul advers jos ca la lupte, iar apoi să câştigi meciul. Aceasta a fost istoria partidei. Ramos a spus după joc o mulţime de lucruri care nu mi-au plăcut. Ca persoană nu îmi plac reacţiile lui. A fost ceva de genul: <Ce vor ei? E normal ce am făcut> Nu, nu este normal. Dacă puneţi la un loc toate situaţiile cu Ramos în prim-plan... Cu un an înainte, contra lui Juve, el a fost responsabil pentru cartonaşul roşu primit de Juan Cuadrado. Nimeni nu a vorbit despre asta", spunea Klopp la finalul lunii trecute.

Atacantul egiptean de la Liverpool, Mohamed Salah, a fost ales cel mai bun jucător din Premier League în sezonul recent încheiat, unde a fost golgheter, cu 32 de reușite.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: