Pe 8 iunie, Irina Vlah împreună cu deputatul PSRM, Fiodor Gagauz, au felicitat două surori din satul Cișmichioi, raionul Vulcănești, care au născut tripleți și, respectiv, gemeni la un interval de patru luni. Cele două surori locuiesc în casa părinţilor, cărora li s-a promis că li se va oferi din bugetul regiunii câte un ajutor de 20 de mii de lei şi, respectiv, 50 de mii de lei. În aceeași zi, bașcanul Găgăuziei a publicat pe pagina sa de Facebook zeci de fotografii făcute la fața locului și un mesaj în care susține că mămicile i-ar fi îmbrăcat pe micuți în acele tricouri cu chipul ei și i-au înmânat o diplomă de mulțumire. În poze se vede cum Irina Vlah scrie cu o cariocă, pe spatele copiilor, numele fiecăruia dintre ei și își pune semnătura. Mai mulți internauți consideră gestul Irinei Vlah drept unul obscur, preelectoral, care, în viziunea lor, ar stârni invidia chiar și a liderului nord-coreean, Kim Jong-un.

„Politicienii încearcă potențialul populismului cum pot și cu ce pot”

Doctorul în științe politice, Aurelia Peru-Bălan, a declarat pentru JURNAL de Chișinău că gestul Irinei Vlah este exagerat, iar politicienii ar trebui să improvizeze mai puțin. „De regulă, gestul cu autografele exprimă agonia lumii sportului și a show business-ului. Totul depinde de gradul de popularitate al unui lider politic. Nu am observat ca în sondajele de opinie cu referire la credibilitatea liderilor politici să fie inclus bașkanul Găgăuziei. Gestul doamnei Vlah, original pentru spațiul nostru public și politic, ar avea argumentare doar în cazul unui exces de popularitate.

O are doamna sau nu? Fiind un cunoscător (cercetător) al paradigmelor PR-ului politic, am remarcat, odată cu venirea la putere a nou-alesului bașkan, vulnerabilitatea Irinei Vlah la simbolurile „lejere” ale PR -ului: prima apariție în calitate de bașkan, cu biciul și turta în mână, dând de înțeles că aceasta este formula unei bune guvernări”, menționează Peru. Specialista în științe politice susține că demnitarii încearcă potențialul populismului cum pot și cu ce pot, iar semnătura doamnei Vlah pe tricoul unui bebeluș este mult mai decentă decât pseudo-spectacolul din câmpul de căpșune de la Sadova, în care făceau chef un președinte de țară și un artist, chiar dacă acesta era Kirkorov.

Gestul lui Vlah lezează demnitatea copiilor

După apariția pozelor pe rețelele sociale și în mass-media în care bașcanul Găgăuziei își pune semnătura pe tricourile bebelușilor, a reacționat și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu. Ombudsmanul susține că partidele politice, autoritățile publice, dar și părinţii sau reprezentanţii legali nu trebuie să folosească și să expună public copiii în scopul de a obţine avantaje personale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice sau viziunile unor persoane.

„Referitor la contextul în care au apărut imaginile și pozele în care sunt vizați copiii, sunt de acord că acestea lezează demnitatea copiilor. Îndemn reprezentanții partidelor politice, ai autorităților publice, ai instituțiilor media la corectitudine în abordările subiectelor legate de drepturile copilului, iar părinţii sau reprezentanţii legali să manifeste maximă grijă și diligență în asigurarea respectării drepturilor și intereselor superioare ale copilului”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina oficială a Avocatului Poporului.

Carolina Chirilescu