image
Sursa foto: Jurnal.md

Datoria externă brută a Republicii Moldova a crescut cu aproape 2%; Care sunt principalii creditori ai țării

Datoria externă brută a Republicii Moldova a crescut cu 1,8% comparativ cu sfârșitul anului 2022, iar la sfârșitul trimestrului III al anului curent a totalizat 9 763,88 milioane de dolari. Raportul datoriei externe brute la PIB a constituit 62,4%, fiind cu 3,7 puncte procentuale mai mic față de 31 decembrie 2022, arată datele provizorii ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

Datoria externă publică a reprezentat 34,3% din totalul datoriei externe, însumând 3 347,51 milioane de dolari (+2,6% comparativ cu finele anului 2022). Datoria externă privată s-a cifrat la 6 416,37 milioane de dolari (+1,4%).

„Scadența medie implicită a datoriei externe pe termen lung sub formă de împrumuturi este în scădere. Acest indicator este corelat cu evoluția ratei reînnoirii finanțării, care a scăzut pe parcursul trimestrului III al anului curent. Aceasta ca urmare a majorării rambursărilor creditelor atrase anterior, menținându-se încă la un nivel înalt, ca rezultat al continuării procesului de atragere a finanțării externe, însă cu o tendință pronunțată de descreștere”, precizează BNM.

Principalul creditor al statului este Fondul Monetar Internațional, urmat de Grupul Băncii Mondiale și Banca Europeană de Investiții.

Totodată, conform datelor preliminare, în trimestrul III 2023, deficitul contului curent al balanței de plăți a Republicii Moldova a scăzut cu 4,8% comparativ cu trimestrul III 2022 și a totalizat 599,24 milioane de dolari. Raportul dintre deficitul contului curent și PIB a fost de 13,3%, cu 2,1 p.p. mai mic față de cel consemnat în trimestrul III 2022. Potrivit BNM, diminuarea soldului negativ al contului curent a fost determinată de scăderea deficitului comerțului exterior cu bunuri, dar și de scăderile excedentelor înregistrate la veniturile secundare, balanța serviciilor și a veniturilor primare.

Noutăţile partenerilor

comentarii: