image
Sursa foto: Profimedia

Alertă la Liverpool! ”Accidentarea lui Mohamed Salah este mai gravă decât s-a crezut!”

Mohamed Salah (31 de ani) s-a accidentat în meciul dintre naționala Egiptului și cea din Ghana, scor 2-2, de la Cupa Africii pe Națiuni.

Chiar dacă inițial se credea că Salah va lipsi doar două meciuri, accidentarea egipteanului este mai gravă decât s-a crezut inițial.

Federaţia Egipteană anunţase că Salah va rata următoarele două meciuri ale naţionalei. Salah, accidentat la muşchii ischiogambieri de la piciorul stâng, joi, contra Ghanei (2-2), va rata astfel ultimul meci din Grupa B, contra Insulelor Capului Verde şi, eventual, cel din optimile de finală, în caz de calificare.

Totuși, revenit în Anglia pentru a se recupera, egipteanul a făcut câteva teste mai amănunțite, iar agentul jucătorului a făcut un anunț pe care fanii lui Liverpool nu ar fi vrut să-l audă.

”Accidentarea lui Mohamed Salah este mai gravă decât s-a crezut. Va absenta timp de 21-28 de zile, nu doar două meciuri.

Cea mai mare bună șansă a lui de a mai participa la Cupa Africii este de a se recupera în Anglia și să revină la națională de îndată ce va fi disponibil de joc”, a declarat Ramy Abbas Issa, agentul lui Mohamed Salah.

Cupa Africii pe Națiuni se va termina pe data de 11 februarie, atunci când este programată finala.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: