image
Sursa foto: Profimedia

Jose Mourinho a luat decizia finală în privința viitorului său

Jose Mourinho (60 de ani) a transformat-o pe AS Roma într-o echipă cu șanse reale la Top 4 în Serie A și a intrat pe lista unor cluburi cu nume mai mari.

Recent, s-a speculat că PSG se gândește la Jose Mourinho pentru sezonul viitor și că portughezul este o variantă și pentru Real Madrid, dar tehnicianul nu se gândește la plecare.

Potrivit Corriere dello Sport, Jose Mourinho a decis să nu dea curs niciunei oferte în viitorul apropiat, indiferent de numele echipei care îl va căuta.

Jose Mourinho este hotărât să stea la AS Roma cel puțin încă un sezon întreg, până în vara anului 2024, când îi expiră contractul cu echipa pe care a preluat-o în iulie 2021.

La începutul anului, Jose Mourinho a fost căutat de reprezentanți ai Federației Portugheze de Fotbal pentru o discuție despre posibila preluare a echipei naționale, după demiterea lui Fernando Santos.

Jose Mourinho a refuzat, însă, iar portughezii s-au reorientat și l-au numit selecționer al primei reprezentative pe Roberto Martinez.

AS Roma a pierdut ultimul meci jucat înaintea pauzei pentru echipele naționale, derby-ul cu Lazio, 0-1, și a ieșit din zona de UEFA Champions League.

Echipa lui Jose Mourinho este pe locul cinci în Serie A, cu 47 de puncte acumulate în 27 de runde. Diferența față de AC Milan, ocupanta locului patru, este de un punct, Inter este la trei puncte în față, iar Lazio are un avans de cinci puncte.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: