Cultura rusă în Moldova, ce facem cu ea?

Astfel, orașul Chișinău ar putea găzdui colectivul teatrului din Mariupol, bombardat de ruși, iar sopranele și baritonii de la Chișinău vor evolua pe scena celebrului Teatru de Operă și Balet din Odessa.

Anul culturii ucrainene în Moldova, se poate spune, a și început cu venirea celor de la „Okean Elzy”, care au avut un concert la Arena Chișinău pe 24 decembrie 2022, în ajun de Crăciun. Formația rock a lui Svyatoslav Vakarciuk se află într-un turneu internațional de colectare de fonduri pentru Ucraina.

Un fel de „vase comunicante”

Vă puteți întreba ce are cultura rusă, pomenită în titlu, cu „Anul culturii ucrainene în Republica Moldova”? Păi, e o legătură directă. Sunt ca niște vase comunicante. Când crește interesul pentru cultura ucraineană, scade interesul pentru cea rusă.

Acest raport se schimbă peste tot, nu numai în Moldova. Scăderea simpatiei pentru cultura rusă trebuie căutată în agresiunea rusă, în ferocitatea fără seamăn a soldaților lui Putin, care omoară, violează, distrug, schingiuiesc. Ei sunt noua hoardă a lui Batu Han, bestiile „lumii ruse”. Ucraineni le spun „orci”.

În mod normal, n-ar trebui să amestecăm politica și cultura, să nu extindem aversiunea noastră față de imperialismul rusesc asupra creatorilor ruși de valori spirituale. Nici nu o facem, ar fi absurd. Mai ales că nu toți scriitorii ruși, clasici sau contemporani, au promovat și exaltat superioritatea rasială și „vocația eliberatoare a celei de-a treia Rome”. Dar nu trăim într-un spațiu eterat, aseptic, mai ieșim din bibliotecă, citim, urmărim știri care ne îngrozesc.

Ecourile unei anchete „Contrafort”

În anii 1999-2001, am găzduit în revista „Contrafort” o anchetă intitulată „Cultura rusă în Basarabia – un atu sau handicap?”. Au participat mai mulți scriitori din Moldova. Ancheta încerca să aproximeze proporția dintre șansa de a-i citi pe scriitorii ruși în original – este ceea ce remarcau unii interlocutori ai noștri occidentali, mai puțin familiarizați cu realitățile sovietice de la noi, dar și o seamă de confrați români – și, spuneam, felul în care aproprierea culturii ruse în RSS Moldovenească se făcea în dauna culturii române, care era menținută la un nivel periferic, așa, un franjure folcloric, un „exotism” aborigen, tolerat, supravegheat cu strășnicie. Rupți de izvoarele vii ale culturii române contemporane, scriitorii basarabeni se izbeau de un handicap congenital: limba română, care nu se putea înnoi, alimenta, moderniza, mai ales că era exilată în „zeghea” alfabetului chirilic.

Prin contrast, ne-am întrebat ce-a însemnat limba rusă pentru un basarabean sub regim sovietic? Citez din răspunsul la ancheta „Contrafort” al regretatului prozator Vasile Vasilache, autorul unor traduceri din literatura rusă în „moldovenească”: „însemna dorința de a se egaliza cu veneticul, căci însușind, scriind în rusă, întrucâtva te și eliberai de complexul de a fi OCUPAT”. Tot despre aberații de conduită, dar de cealaltă parte, vorbea poetul Vasile Romanciuc: „În anii de după război, s-a încercat până și rusificarea... mediului: mesteacănul, atât de frumos și nobil în pădurile de lângă Moscova, dar destul de „nefericit” în exilul său basarabean, trebuia să le dea „eliberatorilor” (care au „uitat” să se întoarcă în patrie) iluzia că sunt acasă.”

La universitate eram penalizați dacă citeam cărți editate în România, pe care le aduceam cu valiza de la librăriile „Drujba” de la Odessa, Moscova, Kiev sau Cernăuți, pentru că la Chișinău nu se găseau, erau interzise. La edituri redactorii foloseau DEX-ul, Dicționarul de Neologisme și alte surse românești, doar că le țineau în sertare, să nu le vadă șefii, chiar dacă șefii, bineînțeles, erau la curent și mai închideau ochii. Unii, mai obtuzi, mai politruci, ne reproșau însă că „prea ne uităm peste Prut”.

Antipatia ultimilor am regăsit-o, ciudat, în cândva persecutatul de zbirii sovietici de la Chișinău scriitorul Ion Druță, refugiat la Moscova, care după 1991, la o emisiune TV de la Chișinău, unde era invitat cu regularitate atunci când revenea pe meleaguri basarabene, se plângea că prea sunt pline manualele de literatură și istorie din Republica Moldova de „Olt”, „Mureș”, „Dunăre”, „Siret”, „Târnave”, și mai deloc nu se pomenește de Nistru. Fin cunoscător al culturii ruse și adept al ortodoxiei panslaviste, nu l-am auzit pe maestrul Ion Druță să spună nimic despre invazia lui Putin în Ucraina.

„Cancel Russian culture”?

Literatura rusă nu mai este citită azi prin grilă eminamente estetică. Clasicii ruși sunt supuși unei relecturi din perspectiva mesajelor lor ideologice. Cam asta se întâmplă în Ucraina și nu cred că le poți pretinde „obiectivitate axiologică” vecinilor noștri, în timp ce rușii le distrug țara.

Din perspectivă ideologică și morală s-ar putea ca, de pildă, Gogol și Cehov să treacă înaintea lui Pușkin și Dostoievski deși, estetic vorbind, e ca și cum ai compara merele cu perele. La fel și scriitorii de azi, un Zahar Prilepin, cel ce se laudă cu „faptele sale de arme” din Cecenia și Donbass, va fi blamat și evitat. În schimb va fi cultivat, bunăoară, Ivan Vîrîpaev, ale cărui piese de teatru se bucură de mare succes pe scenele din România și Moldova nu doar pentru valoarea lor artistică, ci și pentru atitudinea antirăzboinică explicită a autorului.

Ca și artiștii de pretutindeni, rușii trebuie să opteze. Iată alte două exemple – scriitori ruși traduși și apreciați în spațiul românesc. Mihail Șîșkin spune răspicat că Rusia se cuvine neapărat să treacă printr-un proces de denazificare (de-kaghebizare, în speță), exact ca Germania după 1945, iar pentru asta Rusia trebuie să piardă războiul. Evgheni Vodolazkin (născut în 1964, la Kiev!) nu suflă o vorbă despre agresiunea lui Putin în Ucraina și glosează, atemporal, despre valorile perene ale ortodoxiei.

Nu cred că după 24 februarie 2022, „misterul sufletului rus” îi mai poate interesa pe occidentali (decât eventual sub aspect clinic, psihanalitic), atâta timp cât artiștii ruși nu se exprimă clar despre politica țării lor.

În Moldova e puțin probabil să avem un „cancel Russian culture”, așa cum se întâmplă în Ucraina. Dar nici nu se pot imagina niște „Zile ale culturii ruse” la Chișinău, ca pe timpuri, în URSS. Ar fi un imens scandal! Fiecare cetățean moldovean va continua să citească, să consume artă rusească, făcându-și propria alegere și vorbind public despre asta. Este șansa libertății, pe care Putin i-o refuză culturii ruse la ea acasă.

Vitalie Ciobanu/DW