image
Sursa foto: jurnal.md

Dorin Chirtoacă, interzis în Transnistria: „Este un abuz, nu recunosc acest act și nici regimul ilegal de la Tiraspol”

Liderul Partidului Liberal, fostul primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă, a aflat că are interdicție de intrare pe parcurul a trei ani în regiunea transnistreană. Politicianul a aflat despre aceasta la 19 septembrie în timp ce încerca să traverseze podul de peste Nistru dintre Rezina și Râbnița.

„Despre interdictie am aflat pe 19 septembrie, pe podul dintre Rezina și Râbnița, fiindu-mi reținute actele timp de 2 ore și împiedicată trecerea în stânga Nistrului de reprezentanții regimului separatist neconstituțional.

In cazul în care voi mai încerca sa ajung în regiunea transnistreana, scrie, ca urmează sa fiu deportat”, notează într-o postare pe facebook Dorin Chirtoacă.

Acesta a calificat decizia Tiraspolului ca fiind ilegală din moment ce este declarat „străin” acasă. „Este un abuz, nu recunosc acest act și nici regimul ilegal de la Tiraspol” a mai spus Dorin Chirtoacă.

ss

Noutăţile partenerilor

comentarii: