image
Sursa foto: Getty Images

Totul pentru titlu: Liverpool poate aduce un atacant de cinci stele pe Anfield

Liverpool are al doilea cel mai bun atac din Premier League, cu 50 de goluri marcate în primele 22 de partide, cu nouă mai puţine decât cele ale lui Manchester City. Cu toate acestea, liderul la zi din Premier League are de gând să-şi întărească ofensiva.

Potrivit Daily Express, Jurgen Klopp a pus ochii pe golgheterul celor de la Lazio, italianul Ciro Immobile (28 de ani), astfel că la meciul dintre Lazio şi Napoli vor participa şi reprezentanţi ai clubului de pe Anfield, pentru a-l urmări pe vârful din ”Cizmă”.

Actualul contract al lui Immobile cu echipa din capitala Italiei este valabil până în 2023. 13 goluri şi şapte pase decisive în 24 de partide sunt cifrele acestuia în acest sezon.

Liverpool este lider în Premier League, cu 57 de puncte, la patru în faţa celor de la Manchester City. Pentru cormorani urmează duelul de pe teren propriu cu Crystal Palace.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: