image
Sursa foto: MAEIE

Nicu Popescu: „Autoritățile britanice susțin reformele și reziliența RM în fața provocărilor cu care ne confruntăm”

Ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întrevedere la Londra cu omologul său britanic James Cleverly. Potrivit unui comunicat emis de MAEIE, cei doi oficiali au vorbit despre evoluțiile de securitate cauzate de războiul de agresiune rus împotriva Ucrainei și consecințele pe care acestea le generează la adresa Republicii Moldova, inclusiv în plan energetic și a securității.

„Am menționat interesul comun pentru dezvoltarea și aprofundarea în continuare a relațiilor strategice moldo-britanice, inclusiv în beneficiul diasporei noastre numeroase. Am punctat în discuțiile cu echipa domnului ministru, necesitatea avansării pe subiectul convertirii permiselor de conducere, dar și dezvoltării unor inițiative în domeniul securității cibernetice.Bucuros să fiu primul șef al unei diplomații europene, care vizitează Londra după reconfirmarea în funcția de ministru de externe a colegului meu James Cleverly, ocazie cu care i-am adresat urările noastre de succes în acest responsabil mandat”, a menționatNicu Popescu.

Potrivit oficialului, regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord va continua să susțină Republica Moldova în fortificarea capacităților în sectorul afacerilor interne, de apărare și consolidare a rezilienței la amenințările hibride. În plan comercial-economic, va continua să ajusteze beneficiile reciproce ale zonei de liber schimb și se dorește sporirea investițiilor în ambele state.

Noutăţile partenerilor

comentarii: