Coreea de Nord va suspenda, începând de sâmbătă, toate testele nucleare şi cu rachete şi va închide un centru nuclear din nordul ţării, a anunţat liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Decizia Coreei de Nord este „un pas pozitiv, de mult timp aşteptat, pe calea care duce acum spre denuclearizarea completă, verificabilă şi ireversibilă a ţării”, a spus Federica Mogherini într-un comunicat citat de Reuters.

Agenţia nord-coreeană de presă a transmis că liderul Kim Jong Un a renunţat la teste deoarece scopul - dezvoltarea armelor nucleare - a fost atins.

Anunţul a fost făcut înainte de întâlnirea dintre liderul nord-coreean şi preşedintele sud-coreea Moon Jae-in, care va avea loc săptămâna viitoare, şi cea pe care o va avea cu Donald Trump la finalul lunii mai sau începutul lunii iunie.

Mogherini este de părere că cele două întruniri reprezintă oportunităţi „de construire a încrederii şi de a ajunge la rezultate concrete şi pozitive”.

Ea a transmis că UE îşi oferă susţinerea faţă de aceste discuţii „în orice mod posibil, inclusiv prin împărtăşirea propriei experienţe în negocierile privind denuclearizarea”.

Mogherini a precizat că poziţia UE faţă de Coreea de Nord a rămas neschimbată, combinând sancţiuni şi canale de comunicare deschise.