image
Sursa foto: Getty Images

De ce Pele? Povestea unei porecle celebre, pe care legenda Braziliei a urât-o!

Edson Arantes do Nascimento, cunoscut în toată lumea drept Pele, a decedat joi la 82 de ani.

Legenda fotbalului mondial a căpătat porecla ”Pele” încă din copilărie și, chiar dacă, după cum chiar el recunoștea, nu a fost niciodată pe placul său, a făcut-o celebră.

În 2006, însuși Pele povestea cum a ajuns să aibă acest supranume, în cadrul unui articol din The Guardian, titrat ”De la Edson la Pele: schimbarea identității mele”. Totul a plecat de la portarul Bile, un coechipier de-ai tatălui său de la Vasco de Sao Lourenco.

”Când aveam trei sau patru ani, tatăl meu, Dondinho, mă lua la antrenamentele lui Vasco. De fiecare dată când aveam ocazia, intram în poartă și mă jucam. Când opream câte o minge, strigam 'Bravo, Bile' sau 'Excelentă intervenție, Bile'!”, a scris Pele.

Având în vedere vârsta fragedă, pronunția numelui ”Bile” nu era tocmai perfectă și se auzea mai degrabă ”Pile”, iar până la ”Pele” a fost doar un pas.

”Când ne-am mutat la Bauru, acest 'Pile' a devenit Pele. Ori am schimbat eu, ori, după cum susține unchiul meu Jorge, a apărut schimbarea ca urmare a accentului meu”, și-a continuat Pele povestea.

Fostului mare fotbalist nu doar că nu-i plăcea porecla, ci chiar era enervat de-a binelea când era strigat Pele!

”Odată, i-am dat un pumn unui coleg de clasă din cauza poreclei. Am fost suspendat două zile”, transmitea Pele.

Pele nu a fost singura poreclă avută de legendarul fotbalist. În copilărie, apropiații îi spuneau ”Dico”, iar în primele zile la Santos unii colegi îl strigau ”Gasolina”, după un cântăreț brazilian.

Inclusiv numele real al lui Pele are o poveste aparte. ”Edson” era inițial ”Edison”, după marele inventator Thomas Edison, dar, în primii ani, ”I”-ul a dispărut.

”Am fost numit Edson, după Thomas Edison, pentru că electricitatea tocmai apăruse în orașul meu natal când m-am născut”, scria Pele, pe Twitter, în 2014.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: