image
Sursa foto: Profimedia

O femeie a obținut în instanță ordin de evacuare a copiilor ei, care nu voiau să se mute de acasă; Ambii au peste 40 de ani

Proporția adulților italieni care încă locuiesc cu părinții lor este mare de multă vreme, iar o mamă a fost forțată să ia măsuri drastice pentru că cei doi fii ai săi – ambii în vârstă de peste 40 de ani – au refuzat să se mute de acasă, relatează The Guardian.

Femeia în vârstă de 75 de ani, din orașul Pavia, spune că se săturase să fie nevoită să-și întrețină fiii, cu vârste de 40 și 42 de ani, și a încercat în mai multe rânduri să-i convingă să-și găsească o locuință, mai ales că ambii aveau locuri de muncă. „Dar niciunul dintre ei nu a vrut să audă”, a spus ea, potrivit ziarului local La Provincia Pavese, transmite Digi24.

De asemenea, femeia era supărată că băieții ei nu contribuie la cheltuielile casnice sau treburile casnice, așa că i-a dus în judecată. În final, o judecătoare din Pavia, Simona Caterbi, a emis un ordin de evacuare împotriva celor doi bărbați.

În hotărârea sa, Caterbi a spus că, deși inițial se justifica locuirea celor doi în casa părintească, în baza „obligației părintelui de a asigura îngrijirea” copilului, acest lucru nu mai este justificat având în vedere faptul că ambii fii au peste 40 de ani. Cei doi trebuie să se mute până în 18 decembrie, conform deciziei instanței.

Aproape 70% dintre italiienii cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani locuiesc încă cu părinții, conform datelor din 2022. Este vorba despre 72,6% dintre bărbați și 66% dintre femeile cu aceste vârste. Un studiu din 2019 a constatat că dintre tinerii adulți care locuiau acasă, 36,5% erau studenți, 38,2% aveau un loc de muncă și 23,7% își căutau un job. Deși în Italia a existat întotdeauna obișnuința ca mai multe generații să locuiască sub același acoperiș, numărul tinerilor adulți care rămân în casa familiei a crescut în ultimii ani, mai ales ca urmare a condițiilor economice dure și a duratei îndelungate de timp necesare pentru a găsi un loc de muncă stabil.

Cu toate acestea, mulți sunt considerați bamboccioni (bebeluși mari), un termen folosit pentru prima dată de un politician italian în 2007 pentru a-și bate joc de adulții care încă locuiesc cu părinții lor și care sugerează că unii o fac pentru confortul locuinței și al mâncării gratuite.

Au existat și cazuri în Italia în care părinții au fost dați în judecată de copiii lor adulți care încă așteaptă sprijin financiar. Într-un caz din 2020, instanța supremă a Italiei a respins apelul unui muzician de 35 de ani care lucra part time și care susținea că veniturile sale de 20.000 de euro (17.400 de lire sterline) nu erau suficiente pentru a trăi independent și că avea nevoie de bani de la părinți. Cazul său a fost respins, instanța hotărând că tinerii adulți nu au dreptul automat la sprijinul financiar al părinților.

Noutăţile partenerilor

comentarii: