image
Sursa foto: customs.gov.md

Control comun la Leușeni-Albița: Guvernul de la Chișinău a finalizat procedurile interne

Guvernul Republicii Moldova a finalizat procedurile naționale interne ce se impun pentru intrarea în vigoare a Acordului privind controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni-Albița.

După ratificarea Acordului în Parlamentul României, părțile vor putea pune în practică acest tratat internațional.

Acordul privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița a fost inițiat (și semnat pe data de 9 februarie curent) pentru a crea mecanisme noi și complexe, în vederea asigurării securității frontierelor.

Acordul va accelera și facilita traversarea frontierei comune prin efectuarea controlului coordonat al traficului după principiul „oprire unică”. Tratatul va contribui la asigurarea securității la frontiera moldo-română, care este un segment important al frontierei externe a Uniunii Europene, și va consolida eforturile de prevenire și contracarare a criminalității transfrontaliere. Nu în ultimul rând, documentul va facilita lanțul logistic de aprovizionare, în contextul crizei generate de invazia rusă în Ucraina.

,,Echipele moldo-române aflate în punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița lucrează consolidat de mai multă vreme. De anul trecut, s-a alăturat și Frontex în misiunile de protecție a frontierei de stat. Așa evoluăm împreună, aceștia fiind primii pași spre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, a menționat ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco.

Documentul va fi valabil o perioadă de șase luni. Ulterior, acesta va putea fi prelungit pe cale diplomatică, în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control.

Noutăţile partenerilor

comentarii: