image
Sursa foto: Reuters

Armata ucraineană a recâștigat teritorii în sud și est

Ucraina a anunţat luni că trupele sale au recâştigat mai mult teritoriu pe fronturile din est şi sud în contraofensiva sa împotriva forţelor ruse, scrie News.ro, cu referire la Reuters.

Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat că forţele Kievului au recucerit aproape 2 km pătraţi de teren în ultima săptămână în jurul oraşului Bahmut, din est, care a fost capturat de trupele ruseşti în luna mai după luni de lupte istovitoare.

Maliar a declarat pentru televiziunea ucraineană că forţele ucrainene au capturat o parte din satul Opîtne, la sud de oraşul Avdiivka, şi au avut un "succes parţial" în apropierea satului Novomaiorske, din estul regiunii Doneţk.

„Au existat mişcări în apropiere de Opîtne; forţele de apărare (ucrainene) au capturat o parte din această aşezare", a declarat Maliar.

Ea a raportat, de asemenea, „un oarecare succes" în apropiere de Andriivka şi Klişciivka, un sat situat pe o colină la sud de Bahmut şi considerat ca fiind esenţial pentru asigurarea controlului asupra oraşului.

Trupele Kievului au eliberat 49 de kilometri pătraţi în apropiere de Bahmut de la începutul contraofensivei de trei luni, a precizat Maliar.

În sud, unde forţele ucrainene încearcă să avanseze spre Marea Azov într-o campanie menită să "rupă" forţele ruseşti în două, Kievul a recucerit 1,5 km pătraţi în ultima săptămână, a spus Maliar.

Ea a adăugat că forţele ucrainene au obţinut succese la sud de satele Robotîne şi la vest de Verbove, în regiunea Zaporojie.

Kievul a recucerit unele sate şi aşezări în cadrul ofensivei sale care durează de trei luni, dar soldaţii ucraineni au fost împiedicaţi de câmpurile minate şi tranşeele vaste ale Rusiei.

Reuters precizează că nu a putut verifica afirmaţiile Kievului, iar Rusia nu a confirmat avansurile ucrainene.

Noutăţile partenerilor

comentarii: