image
Sursa foto: gov.md

Chișinăul a îndemnat Tiraspolul să renunțe la declarații ce răspândesc incertitudine și panică

Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian a avut o întrevedere cu reprezentantul permanent al Federației Ruse la OSCE, ambasadorul Alexandr Lukașevici, și cu reprezentantul special al Federației Ruse în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, ambasadorul Vitalii Treapițîn.

Subiecte de discuții au constituit situația curentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, temele actuale de pe agenda dialogului, poziția Chișinăului pe marginea acestora și acțiunile pozitive ale autorităților naționale în raport cu locuitorii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Oleg Serebrian a reiterat faptul că, în contextul în care activitatea formatului de negocieri ,,5+2” se află într-un impas prelungit ca urmare a războiului din Ucraina, se menține interacțiunea în platforma de dialog a reprezentanților politici, a grupurilor de lucru sectoriale și a Comisiei Unificate de Control, în cadrul cărora, spre regret, Tiraspolul politizează exagerat majoritatea problemelor și nu contribuie la depășirea acestora din perspectiva intereselor locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului și a eliminării barierelor artificiale.

A fost evocată necesitatea evitării focarelor de tensiune inutile, edificării unei ambianțe de securitate și de previzibilitate.

Tiraspolul trebuie să accepte un dialog constructiv, menit să conducă la reintegrarea țării, la soluționarea problemelor economice și sociale ale cetățenilor și la restaurarea statului de drept în stânga Nistrului, a menționat vicepremierul.

La fel, a fost exprimată speranța că Federația Rusă nu va limita mandatul de activitate al Misiunii OSCE în Republica Moldova și va sprijini și în continuare formula de reglementare pașnică și finală a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în hotarele recunoscute de comunitatea internațională.

„Republica Moldova pledează pentru respectarea necondiționată a principiului inviolabilității frontierelor, consfințită în Acordul Final de la Helsinki. Nu pot exista alte soluții durabile și legale pentru conflictele din Europa de azi. Respectarea necondiționată a frontierelor recunoscute internațional, reglementarea pașnică a litigiilor dintre state și respectarea drepturilor minorităților etnice, lingvistice și confesionale în deplină concordanță cu rigorile Consiliului Europei și OSCE – iată principiile de care trebuie să ne conducem. Pacea și stabilitatea în Europa nu pot fi restabilite și păstrate fără respectarea acestor principii”, a mai spus vicepremierul.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: