image
Sursa foto: jurnal.md

Un bărbat, care a încercat să violeze o minoră de 14 ani într-un parc din Chișinău, condamnat la 8 ani de detenție

Un bărbat de 32 de ani care a încercat să violeze o fată de 14 ani în Chișinău a fost condamnat la 8 ani de detenție.

Acesta a fost recunoscut vinovat pentru tentativă de viol al unei minore, (art.27, art.171 alin.(2) lit.a) din Codul penal), și acțiuni cu caracter sexual neconsimțite (art.172 alin.(2) lit.a) din Codul penal). 

Potrivit acuzării înaintate de procurori, bărbatul, la 19 iulie 2023, pe timp de seară, în timp ce se afla într-un parc, a observat o minoră de 14 ani și a intrat cu ea în discuții.

Ulterior a tras-o în tufișuri, unde prin aplicarea forței fizice, astupându-i gura, a dezbrăcat-o și a încercat să o abuzeze sexual.

Violatorul a fost observat de trei persoane care au salvat fata și ulterior intrusul a ajuns pe mâna autorităților.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Noutăţile partenerilor

comentarii: