„Mi-aduc aminte de scandalul iscat, vara trecută, în urma depistării unei erori în testul de evaluare la disciplina Fizica, eroare ce a pus elevii într-o situație destul de dificilă și care nu putea să nu aibă consecințe. Iată că și în sesiunea aceasta, din 2018, testul la Limba și literatura română conține o greșeală științifică. Conform unui item, elevilor li se cere să comenteze semnificația simbolului „cuvinte” ( care, de fapt, nu este un simbol, ci o sinecdocă) din secvența „...oamenii nu deschid cărţi subţiri/ iar dacă o fac/observă imediat/ că înăuntru sunt/ puţine cuvinte pe rând/ puţine cuvinte pe pagină. Aceeași situație a fost atestată și în testul de evaluare din cadrul pretestării, elevilor solicitându-li-se să comenteze simbolul „fete” din versurile „El se îndrăgostește de una și de mai multe fete deodată”, susține Constantin Șchopu.

„În temeiul celor enunțate, rog să fie examinat cazul, prin convocarea unei comisii formate din specialiști din domeniul teoriei literaturii, care să elucideze problema în vederea evitării consecințelor ce pot avea un impact negativ asupra rezultatelor elevilor”, a adăugat profesorul.

Proba la limba de instruire din cadrul examenului de bacalaureat s-a desfășurat pe 8 iunie. Examenul la limba și literatura română a fost susținut de 12608 candidați, iar la limba și literatura rusă – de 2740 de candidați.

După examen, profesorul universitar Constantin Șchiopu a publicat un comentariu pe marginea testelor la Limba și literatura română:

Chiar că-ți vine „să dai cu cuțitul în piatră”, vorba cântecului. Credeam că or să fie mai știutori, mai atenți (nici nu găsesc cuvântul adecvat) cei care au alcătuit testele pentru examenele de bacalaureat. Or după ce la pretestare, elevilor de la profilul real li s-a cerut să comenteze simbolul „fete” din versurile „El se îndrăgostește de una și de mai multe FETE deodată” (ucideti-mă, dar acesta nici nu pute, nici nu miroase a simbol), iată că și la examenul de ieri, tot acestora li se cere să comenteze simbolul „cuvinte”, care chiar nu-i simbol. Elevii de la profilul umanist sunt puși într-o situație mai mult decât aberantă: ei urmau să citeze motivul devenirii dintr-o poezie știută pe de rost. Stau ca un debil de două zile și nicidecum nu pot să găsesc ( în memoria mea) măcar un titlul din sutele (cred) poezii pe care eu le știu pe de rost. Mă întreb: o necunoaștere sau o intenție rea a alcătuitorilor de teste?

Revenind la cuțit, îmi vine să tai mărunței-mărunțel aceste tâmpite teste și bareme, iar pe autorii lor să-i pun să înghită foiță cu foiță tot ce a fost tăiat. Păi, nu pot ei găsi niște texte lirice care să-i emoționeze, să-i sensibilizeze pe elevi? Cine-i scriitorașul ( profil real) care s-a învrednicit de atâta atenție din partea alcătuitorilor? Unde sunt marii scriitori? Cei adevărați! Chiar punctele de suspensie să fie elementul de bază al unui comentariu? Mai am și alte întrebări și nedumeriri în legătură cu testele. Principala totuși am s-o formulez: „Câți evaluatori vor putea să citeze dintr-o poezie știută de ei pe de rost motivul devenirii?” Am să revin cu analize amănuțite.

Amintim că în cadrul sesiunii de BAC de anul trecut în testul de la Fizică au fost admise mai multe erori, în rezultatul cărora unii itemi nu puteau fi rezolvaţi. Problema a fost sesizată de mai mulți părinți, iar cazul a ajuns și în Parlament, unde au fost audiați șefii de la Educație. Ulterior, Comisia Națională de Examene a decis reevaluarea lucrărilor candidaţilor în corespundere cu baremul oficial şi calcularea punctajului lucrărilor candidaţilor cu excluderea itemilor care conțineau erori.