image
Sursa foto: Profimedia

"Am doar 3 cuvinte să-i spun lui Dumnezeu". Văduva lui Pele a emoționat întreaga sală, la două luni de la deces

Marcia Aoki (56 de ani) a fost prezentă la gala FIFA The Best 2022, în cadrul căreia s-au decernat mai multe premii individuale sau colective.

La evenimentul din Paris, văduva lui Pele, decedat la 82 de ani pe 29 decembrie 2022, a primit un premiu special, acordat pentru "performanțele impresionante obținute în carieră" de către legendarul fotbalist brazilian.

Femeia de afaceri cu origini japoneze a fost invitată pe scenă, acolo unde trofeul i-a fost înmânat de către Ronaldo Nazario, aflat lângă președintele FIFA, Gianni Infantino.

Vizibil extrem de emoționată, văduva lui Pele (născut Edson Arantes do Nascimento) a transmis un mesaj prin care i-a emoționat și pe cei aflați în sală.

"Am doar trei cuvinte să-i spun lui Dumnezeu. Dumnezeu ni l-a dat pe Edson, Edson ni l-a dat pe Pele, iar lumea i-a primit atât de frumos. Cele trei cuvinte ale mele sunt recunoscătoare, recunoscătoare și recunoscătoare", a spus Aoki, potrivit site-ului oficial FIFA.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: