image
Sursa foto: Getty Images

Cehia va continua să importe cereale din Ucraina

Guvernul ceh a anunţat joi că va menţine importurile de cereale şi alte produse alimentare ucrainene, întrucât o interzicere a acestora ar încălca normele europene, iar în cazul cerealelor ucrainene importate de Republica Cehă nu au fost detectate până în prezent probleme de calitate, precum folosirea unor pesticide interzise, potrivit EFE și Agerpres.

Slovacia a interzis săptămâna trecută comercializarea grâului, produselor din grâu şi furajelor importate din Ucraina, după ce a descoperit un transport de 1.500 de tone de grâu ucrainean contaminat cu pesticide interzise în UE. Între timp, Slovacia a interzis temporar importul pentru toate cerealele şi o serie de alte produse alimentare ucrainene.

Potrivit ministrului ceh al Agriculturii, Zdenek Nekula, controalele efectuate asupra mostrelor de cereale, carne sau ouă importate din Ucraina nu au relevat până în prezent probleme de calitate.

Totuşi, el a atras atenţia că au fost intensificate controalele asupra acestor produse. Aceste controale urmăresc mai ales detectarea prezenţei de micotoxine, pesticide şi metale grele, precum cadmiu sau plumb.

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene, fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate.

Pe de altă parte, mari cantităţi de cereale ucrainene destinate statelor terţe şi transportate prin „coridoarele de solidaritate", create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele în afara UE, au rămas pe pieţele ţărilor central şi est-europene.

Premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele din ţările lor prin supraofertă şi prăbuşirea preţurilor. Într-o scrisoare adresată în martie preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei cinci premieri au estimat că UE ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestora nu poate fi oprit prin alte mijloace. În pofida acestei scrisori, Bruxellesul a prelungit recent liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene până în iunie 2024.

Prin urmare, pentru a-şi proteja sectorul agricol, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis importurile acestor produse ucrainene. În acest timp, Bruxellesul insistă că măsurile unilaterale ale statelor membre în sfera comercială nu sunt permise, Comisia Europeană invocând competenţa exclusivă a UE în politica comercială.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: