image
Sursa foto: politia.md

VIDEO: Zeci de muniții și armament ridicate în cadrul a peste 20 de percheziții; 14 persoane, suspectate de braconaj

Timp de două zile, pe 28 și 29 decembrie, ofițerii Direcției investigații criminalitate organizată a INI în comun cu cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul mascaților de la BPDS „Fulger”, au efectuat 22 de percheziții în municipiul Chișinău și raioanele Ialoveni, Hâncești, Cimișlia, Ungheni și Strășeni.

Perchezițiile s-au desfășurat la 14 persoane cu vârste cuprinse între 30 și 55 de ani, suspectate că ar fi implicate în purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor de foc, precum şi sustragerea lor sau a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare.

În urma acțiunilor întreprinse, oamenii legii au depistat și ridicat patru arme de foc cu țeava ghintuită cu semne vădite de modificare artizanală de model ”Browning”, ”Saiga”,„Toz”, ”TIKKA”, trei termovizoare”Pulsar”,”Night Vision”, ”ATN”, două amortizatoare, mai multe cartușe cal.5.45 mm., cal. 7,62 mm., deținute ilegal, lunete digitale cu vedere nocturnă de model X-Singht HD, tehnică specială, cum ar fi lunete optice, dispozitive electronice de măsurare a distanței, camere video – trail portative dotate cu Wi-fi, GPS tracker, telefoane mobile, stații radio, purtători electronici etc.

Munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte.

Toate bunurile au fost ridicate și depozitate în camera corpurilor delicte, iar polițiștii continuă cercetările, sub toate aspectele legale, pentru a stabili circumstanțele ilegalităților comise.

Conform legislației în vigoare suspecții riscă închisoare de la 2 la 7 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: