Vacile aparțin unei turme de pe insula Cedar au fost luate de apele în urma unui „mini tsunami” generat de Dorian. Mai mult timp s-a crezut că animalele au murit, dar ulterior au fost găsite în parcul național Seashore Cape Lookout de pe lanțul de insule Outer Banks.

Oficialii parcului spun că cele trei vaci ajunse în apele oceanului au înotat în jur de 8 kilometri pentru a ajunge pe insulele barierei Outer Banks. Prima vacă a fost găsită pe insula North Core la aproximativ o lună după furtună, în timp ce celelalte două au fost descoperite în ultimele două săptămâni.

Autoritățile spune că animalele au avut norocul că nu au fost luate de curenții oceanului Atlantic, așa cum s-a întâmplat cu alte animale aflate în situația lor. Uraganul Dorian, care a atins prima dată uscatul pe 1 septembrie, a lăsat în urmă 13.000 de locuinţe distruse sau deteriorate, potrivit Crucii Roşii.

Circa 2.500 de persoane sunt în continuare date dispărute în Bahamas, în timp ce bilanţul oficial al trecerii uraganului este de 50 de morţi.

Insulele Grand Bahama şi Abaco au fost cel mai grav afectate. Uraganul, transformat în furtună de categoria 5 – cea mai puternică – când a atins uscatul în insulele Abaco, s-a îndreptat apoi spre Statele Unite, atingând uscatul pentru a doua oară ca furtună de categoria 1 în Carolina de Nord, înainte de a lovi Canada.