image
Sursa foto: jurnal.md

Republica Moldova a exportat o cantitate record de struguri din recolta anului trecut - 84 de mii de tone

Republica Moldova a exportat o cantitate record de struguri din recolta anului trecut - 84 de mii de tone. Aproape jumătate a ajuns în Uniunea Europeana și Marea Britanie. Pentru comparație: din recolta anului 2022, au fost exportate 57 de mii de tone de struguri.

În acest an, Republica Moldova a exportat struguri în peste 30 de țări. În premieră, a fost înregistrată o recoltă de peste 50 de tone la hectar, într-o plantație din raionul Ialoveni, a precizat președintele Asociația producătorilor de struguri în cadrul Forumului național al sectorului.

„Am exportat peste 84 mii de tone de struguri în 33 de țări ale lumii. Am avut recorduri la roadă. Succesul se datorează implementării tehnologiilor moderne, fiindcă nu există minuni pe lumea asta. Doar cei care au însușit aceste tehnologii, au implementat toate instrumentele moderne inclusiv, cele de digitalizare, doar ei au reușit să aibă această roadă, atât la volum, cât și la calitate”, a precizat Gheorghe Gaberi, președinte al Asociației producătorilor de struguri.

Specialiștii afirmă că noile condiții pentru export trebuie să fie respectate cu strictețe.

„Nu se mai exportă în lădițe tradiționale de 10 kilograme în lemn, dar am trecut la lădițe de carton de 5-8 kilograme sau chiar în pungi, cu fiecare strugure separat. Am deschis piața nu doar angro, dar am intrat direct în rețele”, a adăugat Diana Vlasiuc, specialist în dezvoltarea piețelor la export, proiectul USAID.

Cel mai bine sunt vânduți strugurii de masă, spune expertul economic Veaceslav Ioniță.

„Au devansat și merele, și nucile. Sunt numărul I la capitolul export, și în 2024, deja văd că lucrurile merg și mai bine. Prețul de export el a fost cândva 25 de cenți kilogramul, anul acesta a ajuns la aproape un dolar kilogramul, avem și exporturi în anumite țări cu 1,5 dolari și el este în creștere”, afirmă economistul.

Din recolta anului 2022, Republica Moldova a exportat 57 de mii de tone de struguri în 21 de țări. În anul trecut, au fost exportate 84 de mii de tone, în 33 de țări.

Noutăţile partenerilor

comentarii: