Incidentele au fost semnalate pe sensul de ieșire din țară, fiind cercetați trei cetățeni ai Republicii Moldova.

În data de 9 decembrie s-au prezentat la linia de control două microbuze de model Mercedes Sprinter 316 CDI cu numere de înmatriculare moldovenești.

Ambele mijloace de transport efectuau curse neregulate Moldova – Spania.

În urma controlului de frontieră s-a constatat că primul conducător auto nu deținea licență de transportate internațională pentru pasageri, iar al doilea nu a putut prezenta niciun act care ar permite transportarea atât a pasagerilor, cât și a coletelor.

Un alt conațional în vârstă de 30 de ani aflându-se la volanul unui mijloc de transport de mare tonaj a fost reținut în PTF Costești pentru verificări suplimentare.

În torpedou au fost depistate șapte cărți de identitate și un permis de conducere care ar fi eliberate de autoritățile României, pe diferite persoane, toate cu semne de falsificare. Mai mult, conducătorul auto transporta colete în lipsa autorizației de transportare, iar carnetul cu foile de parcurs nu întocmeau toate legalitățile.Poliția investighează cazul.