image
Sursa foto: Profimedia

UEFA ar putea să o excludă pe Barcelona din cupele europene

UEFA ar putea să o excludă pe FC Barcelona din toate competiţiile europene, în sezonul viitor, în urma "afacerii Negreira'', informează presa iberică.

Luna trecută, ziarul El Mundo a dezvăluit că FC Barcelona a plătit peste 7 milioane de euro între 2001 şi 2018 companiei Dasnil 95, deţinută de Jose Maria Enriquez Negreira, fostul vicepreşedinte al Comisiei Tehnice a Arbitrilor spanioli, între 1994 şi 2018, pentru a consilia clubul în probleme de arbitraj.

După aceste dezvăluiri, clubul FC Barcelona, mai mulţi foşti oficiali ai săi şi Jose Maria Enriquez Negreira au fost puşi sub acuzare de justiţia spaniolă pentru "corupţie", "abuz de încredere" şi "fals în înscrisuri comerciale".

UEFA urmăreşte îndeaproape evoluţia acestui caz, care ar putea avea consecinţe grave pentru clubul catalan, care ar putea fi declarat "ineligibil pentru a participa la competiţiile europene pentru sezonul viitor", conform El Confidencial, care precizează totodată că forul fotbalistic continental a trimis o scrisoare Federaţiei Spaniole pentru a solicita informaţii mai complete în acest sens.

FC Barcelona, aflată la un pas de câştigarea campionatului Spaniei şi de calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, s-ar afla astfel într-o situaţie ingrată.

În condiţiile în care situaţia sa financiară este în continuare una delicată, catalanii îşi pot permite cu greu să ignore alocaţiile financiare acordate de UEFA pentru participarea la cea mai prestigioasă competiţie continentală.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: