image
Sursa foto: Getty Images

Se produce "imposibilul": Lionel Messi va juca împotriva Barcelonei!

Lionel Messi (36 de ani) a semnat cu Inter Miami în perioada de mercato a verii, deși avea și posibilitatea de a reveni la Barcelona.

Campionul mondial a plecat de pe Camp Nou în vara anului 2021, în plină pandemie. Messi nu și-a putut lua adio așa cum se cuvine de la fanii catalani, adică pe stadionul de 100.000 de locuri, ci a făcut-o printr-o conferință de presă banală.

Jorge Mas, unul dintre cei doi frați care dețin clubul Inter Miami alături de David Beckham, a dezvăluit recent că îi va îndeplini dorința lui Messi, aceea de a se despărți așa cum se cuvine de fostul său club.

"Evident, deoarece e cel mai bun jucător din lume, a fost multă, multă competiție. Nu doar prelungirea cu PSG, ci și revenirea la Barcelona sau ofertele din Arabia Saudită.

Sincer să fiu, au fost câteva luni intense, am avut mai multe întâlniri în Rosario, Barcelona, Madrid, Paris, Miami, Doha... Mi s-a părut vreodată că transferul e în pericol? Fără niciun dubiu. A fost multă presiune.

Plecarea lui Messi de la Barcelona nu a fost pe placul lui, nu și-a putut lua la revedere de la clubul care l-a cooptat încă de când era copil. Cred că circumstanțele nu au fost pe placul lui Messi.

I-am făcut promisiunea că voi face tot posibilul în anii următori în așa fel încât să aibă ocazia de a-și lua așa cum se cuvine adio de la fanii Barlcelonei. Vom organiza un meci", a spus Mas, conform Marca.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: