image
Sursa foto: AP

Pedeapsă mai dură pentru un tânăr din Telenești după ce și-a ucis un consătean

Un bărbat de 31 de ani din raionul Telenești își va petrece următorii 30 de ani la pușcărie, după ce și-a ucis cu sânge rece un consătean. Inițial, acesta a fost condamnat la 13 ani și 4 luni de detenție.

Curtea de Apel Chișinău a examinat cauză penală în privința bărbatului învinuit de omor, urmare a apelului procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Telenești, împotriva sentinței Judecătoriei Orhei, din 23 iunie 2021, prin care făptuitorul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor nominalizate, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 13 ani și 4 luni.

Astfel, prin decizia Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 15 februarie 2023, a fost admis apelul procurorilor, casată parțial sentința primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri, prin care: inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă mai aspră sub formă de închisoare pe un termen de 30 de ani.

Potrivit procurorilor, tragicul incident a avut loc pe 14 noiembrie 2020.

Condamnatul se afla împreună cu al doilea făptuitor și victima în beciul din gospodăria unui consătean, unde au consumat băuturi alcoolice.

În rezultatul unui conflict, făptuitorii, au dus victima la gunoiștea din extravilanul unui sat din raionul Telenești, unde ambii ținându-l de mâini pe bărbat, l-au lovit de mai multe ori cu capul de un stâlp din beton, apoi i-au mai aplicat lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului.

Apoi, l-au strangulat pe bărbat cu o funie. Ulterior, în timp ce încă era în viață, l-au acoperit cu iarbă uscată și i-au dat foc.

Conform raportului de expertiză judiciară, moartea victimei a fost una violentă, agentul producerii fiind temperatura înaltă.

Condamnatul a pledat nevinovat.

Sentința este definitivă, dar poate fi contestată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile.

Potrivit procurorilor, cel de-al doilea făptuitor și-a recunoscut vinovăția, cauza penală în privința acestuia fiind disjunsă într-o procedură separată. Astfel, anterior, prin sentința Judecătoriei Orhei, sediul Rezina din 10 iunie 2021, acesta a fost condamnat la închisoare pe un termen de 13 ani și 3 luni.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: